-
Coșmarul Ostapenko revine
Simona Halep a retrăit în semifinale la Dubai senzația de neputință din finala Roland Garros 2017, cea mai grea înfrângere din cariera ei, după cum avea să mărturisească ulterior. Ca și atunci, Jelena Ostapenko a fost ultra-agresivă și unplayable, mai ales în a doua parte a meciului. Probabil Simo i-ar fi putut face mai bine față dacă îi intra serviciul și dacă i-ar fi mers mai bine lucrurile care depindeau de ea. Poate nu câștiga meciul, dar ar fi pierdut cu un scor mai puțin usturător.

Simona Halep și Jelena Ostapenko. Foto: http://www.j48tennis.net/ Simona „a fugit” cu setul 1, câștigat la 2, și în care letona a făcut nu mai puțin de 20 erori neforțate.
Ostapenko a reușit break-ul în setul secund și s-a desprins la 3-0, dar românca a revenit și părea la un moment dat că ar putea să încheie socotelile în minimum de seturi. S-a mers cu serviciul, iar jucătoarea noastră a salvat mingi de set la 6-5 pentru letonă, trimițând setul în tiebreak.
Din acel moment, totul a părut că prăbușește pentru Simona, care, pur și simplu, a ieșit din meci. Cu un serviciu care nu a mai ascultat-o deloc (a încheiat meciul cu 8 duble greșeli), fostul lider mondial a pierdut tiebreak-ul, neverosimil, la zero. Coșmarul s-a prelungit în decisiv, când Ostapenko, total intrată în zona ei din care prinde toate liniile, a câștigat toate ghemurile unul după altul, sufocând-o pe Simona cu lovituri agresive și puncte câștigătoare.

Jelena Ostapenko. Foto: http://www.j48tennis.net/ Ostapenko nu i-a dat ritm româncei și a atacat rapid, i-a luat din viteza de reacție, după cum avea să declare la conferința de presă. Iar când îi intră loviturile, letona devine un agresor care a prins victima în plasă și o bombardează din toate direcțiile, nu îi dă timp să respire, să se regrupeze, să reacționeze. Devine unplayable. Cu acest stil de joc a eliminat patru câștigătoare de Grand Slam la rând la acest turneu, pentru că înaintea Simonei i-au căzut victime Sofia Kenin, Iga Swiatek și veterana Petra Kvitova.
Statistica spune și ea, sec, povestea meciului. Letona a încheiat cu nu mai puțin de 49 erori neforțate, dintre care 20 doar în primul set. În ultimele două seturi a avut 29 de erori neforțate și 27 lovituri direct câștigătoare, în timp ce sportiva noastră a avut în tot meciul doar 8 lovituri câștigătoare și a comis 20 de erori neforțate.
6-2, 6-7, 6-0, un scor dureros pentru Simona, dar și o lecție din care campioana noastră va învăța multe, cu siguranță. La următorul meci cu letona, ea va ști mult mai bine ce are de făcut. Așa cum ne arată experiențele anterioare, nu au fost multe situațiile în care dubla campioană de Mare Șlem a fost învinsă de două ori la rând de aceeași jucătoare. Ne amintim că și după înfrângerea dureroasă din finala Roland Garros 2017, Simo își lua revanșa în toamna aceluiași an, la Beijing, iar victoria avea să aibă o semnificație aparte în cariera româncei: devenea în premieră lider mondial.

Simona Halep. Foto: http://www.j48tennis.net/ Înfrângerea de acum e semnificativă prin prisma scorului și a faptului că Simona a părut scoasă, pur și simplu, din joc, de la un moment încolo.
Privind însă imaginea de ansamblu, o semifinală la Dubai nu e deloc un rezultat rău. Îmbucurătoare este și forma fizică a Simonei, precum și nivelul de joc arătat în cele trei meciuri jucate în turneu. Sunt semne bune, mai cu seamă într-o perioadă în care cel mai important pentru Simo (și pentru noi) este ca ea să fie sănătoasă și să poată juca.
Urmează Doha, turneu 1000, unde Simona va ajunge din nou fără să fie cap de serie, ceea ce înseamnă că poate avea adversare mai dificile încă din primele tururi. Dar, după ce a obținut tot ce se putea obține în tenis (titluri de Grand Slam, locul 1 mondial, 23 de turnee WTA câștigate) sportiva noastră joacă pentru plăcerea tenisului, iar tot ce vine de acum încolo este un bonus, după cum a declarat campioana în nenumărate rânduri. Așadar, să ne bucurăm de tenisul ei și de faptul că îi suntem contemporani, pentru că nu știm dacă în timpul vieții noastre, în România, vom mai avea parte de o performanță similară în tenis sau în orice alt sport.
-
Ons, Simona și tenisul-spectacol. Ar putea cele două să joace săptămânal?
Simona Halep este pentru a treia oară în semifinala turneului WTA de la Dubai, după ce a trecut în două seturi de locul 10 mondial, tunisianca Ons Jabeur. Scorul sec, 6-4, 6-3, nu spune toată povestea partidei. A fost un meci în care tenisul spectaculos al imprevizibilei și talentatei Ons a scos ce e mai frumos din tenisul româncei. A rezultat un meci-spectacol, care i-a făcut pe jurnaliștii de la WTA să scrie – Pot cele două să joace săptămânal?

Pentru Simona este un rezultat uriaș – românca, aflată acum abia în top 30, nu a mai învins o jucătoare de top 10 de la finala turneului de la Roma din 2020, când trecea de Karolina Pliskova. În plus, de câte ori a ajuns în semifinală la Dubai, fostul lider mondial a și câștigat turneul – în 2015 și în 2020.

Simona Halep și Ons Jabeur la Dubai Duty Free Tennis Championships 2022. Foto: http://www.j48tennis.net/ Semifinala nu se anunță însă una deloc ușoară – Simo o întâlnește pentru a treia oară în carieră pe imprevizibila letonă Jelena Ostapenko, de care se leagă două dintre momentele cruciale ale carierei ei. Ostapenko o învingea în finala de la Roland Garros 2017, una dintre cele mai dureroase înfrângeri ale Simonei, pentru ca românca să își ia revanșa și să o învingă în același an în semifinale la Beijing, victorie după care a devenit în premieră numărul 1 mondial.
Rămâne de văzut cum va fi această a treia întâlnire a lor. Ostapenko, care nu a mai reușit rezultate mari după titlul de la Roland Garros, pare a fi în cea mai bună formă din ultimii ani. A trecut după un meci maraton de Petra Kvitova, câștigând dramatic în tiebreak-ul setului decisiv.
-
Gabi Ruse obține victoria carierei la Dubai. O poate învinge și pe Simona Halep?
Mult s-o fi bucurat spaniola Paula Badosa și sorții i-or fi părut deosebit de favorabili la Dubai când a văzut că în turul întâi va întâlni o jucătoare venită din calificări. Numărul 5 mondial, Badosa este una dintre jucătoarele care au explodat anul trecut, evoluția ei atingând punctul culminant odată cu trofeul de la Indian Wells, care a propulsat-o în premieră în top 10 mondial și i-a asigurat participarea la Turneul Campioanelor. Spaniola a început bine și actualul sezon, cu trofeu la Sidney.
Socoteala de la tragerea la sorți nu s-a potrivit însă cu cea de pe teren, pentru că jucătoarea venită din calificări a fost să fie Gabi Ruse, o tânără sportivă care pare mai pregătită ca niciodată să își scrie propria poveste și să nu lase nimic la voia statisticilor sau calculului hârtiei.
Cu trei victorii în tolbă în calificări, la jucătoare deloc facile (Gasanova, Paolini, Tomljanovic), românca a intrat pe teren cu privire războinică și o atitudine care arăta mai degrabă că poate câștiga meciul, decât că nu are nimic de pierdut, cum probabil s-ar fi poziționat în locul ei o altă jucătoare venită din calificări care urma să înfrunte una din top 10.

Elena-Gabriela Ruse a intrat pe teren hotărâtă să câștige. Foto: j48tennis.net Gabi a jucat un tenis incredibil, a dictat ritmul meciului, a fost agresivă cât a trebuit, a avut inițiativa, în timp ce Badosa a părut în mare parte din meci că doar returnează mingile și așteaptă să facă punct pe greșeala adversarei.
Jucătoarea noastră, care în 2021 a obținut primul titlu WTA al carierei și a intrat în top 100, a început meciul pierzându-și serviciul, dar a făcut imediat rebreak şi, la 4-3 a făcut un nou break, încheind primul set cu 6-3.
În actul secund s-a mers cu serviciul până la 4-4, când românca a reușit prima break și a servit pentru meci, însă a făcut un ghem mai slab, urmat de trei ghemuri la rând ale ibericei, care și-a adjudecat setul cu 7-5.
Ceea ce a urmat în decisiv a fost o revenire senzațională a Gabrielei, de manual, având în vedere și calibrul adversarei sale. Badosa a ajuns relativ ușor la 4-1 și soarta meciului părea pecetluită. Românca a intrat însă într-o stare de joc de adevărată campioană. A jucat precis, agresiv, spectaculos – a câștigat punct cu punct și ghem după ghem, adjudecându-și următoarele cinci ghemuri și practic meciul. Spaniola s-a văzut învinsă în primul tur într-un meci pe care la 4-1 l-a considerat probabil câștigat.

Gabi Ruse triumfă în fața Paulei Badosa. Foto: j48tennis.net Este cea mai mare victorie a carierei pentru Gabi Ruse, dacă nu punem la socoteală finala WTA câștigată anul trecut (în orice caz cea mai mare prin prisma adversarei), și prima la o jucătoare de top 10. Rămâne de văzut dacă Gabi își va păstra aura de învingătoare și jocul excelent și în fața unei jucătoare pe care o admiră profund și în fața căreia a părut mereu timorată în joc atunci când a avut-o adversară. Simona Halep a învins-o facil pe Gabi atât anul trecut la Cluj (6-1, 6-2), cât și anul acesta la Melbourne Summer Set (6-2, 6-1).
-
Supraomul Rafa Nadal. Revine magistral, câștigă trofeul de Grand Slam 21 și scrie istorie pe Rod Laver
Rafael Nadal scrie istorie la Melbourne și câștigă al 21-lea trofeu de Grand Slam al carierei, depășindu-i pe Federer și Djokovic. Revine magistral, pentru prima oară în carieră într-o finală majoră după ce fusese condus cu 2-0 la seturi, și învinge în cinci seturi un sportiv cu 10 ani mai tânăr.

Rafa a servit pentru trofeul 21 de Grand Slam la 5-4 în decisiv. Serviciul, care i-a pus probleme pe tot parcursul meciului, l-a trădat și de data asta și Medvedev a egalat. Campionul spaniol a făcut însă imediat break și a servit din nou pentru meci. De data asta, nu a mai ratat. 2-6, 6-7, 6-4, 6-4, 6-4 și, după cinci ore și jumătate de joc, în uralele miilor de spectatori care l-au susținut frenetic pe parcursul meciului, Rafa a scris istorie pe Rod Laver, punând punct, pentru moment, dezbaterii despre cine e GOAT (Greatest of All Time) în tenisul masculin.
A fost a doua cea mai lungă finală de la Australian Open. Pe cea mai lungă o juca tot Nadal, în urmă cu exact 10 ani, când pierdea la Novak Djokovic într-un meci epic.

„Pentru mine e mai important să pot să joc tenis, decât numărul 21”, spunea Nadal, care nu se aștepta să ajungă în finală la AO, după ce sezonul trecut îi fusese întrerupt în august de o accidentare, iar participarea sa la primul Slam al anului era incertă.
Campionul spaniol preia pentru prima dată conducerea la numărul de trofee de Grand Slam deținute (până acum Federer a condus, iar Nadal și Djokovic au venit din urmă și l-au egalat), câștigă al doilea său titlu la Melbourne, la 12 ani de la precedentul și face pentru a doua oară un Career Grand Slam – adică a câștigat toate turneele de GS de cel puțin două ori.

Daniil Medvedev nu reușește să câștige al doilea Slam consecutiv, dar rusul are tot viitorul înainte și probabil va fi în fruntea noii generații de jucători mulți ani de acum înainte. „Ești un campion incredibil, încă sunteți aici, nu s-a terminat” – i-a spus Daniil azi lui Rafa, dar implicit și celorlalți doi din Big Three, care, iată, la aproape două decenii de când câștigau primele trofee majore încă fac jocurile în tenisul masculin.

„A fost unul dintre cele mai emoționante meciuri din cariera mea și să împart terenul cu tine a fost o onoare, își doresc mult succes în viitor”, i-a spus la rândul său noul campion viitorului mare campion.

Marele său prieten și rival de atâția ani, Roger Federer, considerat de mulți singurul și adevăratul GOAT în tenisul masculin, indiferent de statistici, i-a transmis un mesaj ca de la mare campion la mare campion: „Ce meci! Pentru prietenul și marele meu rival, Rafael Nadal, felicitări din inimă pentru că ai devenit primul bărbat care câștigă 21 de titluri de Grand Slam. Acum câteva luni, glumeam împreună despre cum eram amândoi în cârje. Extraordinar. Niciodată să nu subestimezi un mare campion. Incredibila ta etică a muncii, felul în care te dedici și spiritul tău de luptă sunt o inspirație pentru mine și pentru mulți alții de peste tot din lume. Sunt mândru să fac parte din această eră alături de tine și sunt onorat că am jucat un rol motivându-te să obții mai mult, așa cum și tu ai făcut pentru mine în ultimii 18 ani. Sunt sigur că vei mai avea multe alte realizări în viitor, dar acum bucură-te de aceasta!”

Roger Federer, pe Instagram Și celălalt mare rival (poate cel mai mare, de fapt, în termeni de meciuri jucate) al lui Rafa i-a transmis felicitări: „Felicitări lui Rafael Nadal pentru al 21-lea titlu de Grand Slam. Extraordinară realizare! Un spirit de luptă întotdeauna impresionant, care a triumfat încă o dată. Felicitări! Daniil Medvedev a dat tot ce-a avut și a jucat cu pasiunea și cu determinarea pe care ne-am obișnuit să le așteptăm de la el”, a scris Nole, care ar fi putut fi el cel care ridică trofeul de GS cu numărul 21 dacă nu ar fi fost expulzat din Australia. Sârbul a făcut o postare comună în care le-a felicitat și pe finalistele de la simplu: „A fost un tenis extraordinar anul acesta la Australian Open, iar finalele au fost excepționale. Felicitări lui Ash Barty pentru o performanță fantastică în fața fanilor ei, și lui Danielle Collins pentru un turneu incredibil”.

Poate cea mai relevantă imagine pentru ce înseamnă meciul de azi în istoria tenisului mondial este cea cu legendarul Rod Laver fotografiindu-l cu telefonul mobil pe Nadal în timp ce noul campion ridica trofeul pe stadionul care poartă numele fostului campion australian.

Legendarul Rod Laver îl fotografiază pe
Nadal cu trofeul -
Cu „poker face”, în prima finală majoră a carierei, la 28 de ani. Uraganul Danielle
Danielle Collins este în prima finală de Grand Slam a carierei, după ce a trecut facil de Iga Swiatek (favorită 7) în minimum de seturi, 6-4, 6-1. Ajunsă la 28 de ani, Collins, care a jucat mulți ani la nivel de colegiu în Statele Unite, are arme de mare jucătoare, iar succesul de azi nu a venit pe neașteptate. Avea o semifinală la Australian Open în 2019, iar anul trecut a mai atins o bornă personală, cucerind primele două turnee WTA ale carierei, la Palermo (în finală cu Gabi Ruse) și la San Jose, la câteva luni după ce suferise o operație pentru endometrioza de care suferă. De remarcat și că, din iulie 2021 până acum, americanca a câștigat 32 de 39 de partide jucate.
Ce a atras atenția la americancă, în acest meci, dincolo de loviturile extrem de puternice și de precise, este faptul că nu a arătat nicio emoție pe teren. A afișat o poker face indiferent de ce arăta tabela de joc.

De multe ori, Danielle pare că nu se bucură, are o atitudine egală indiferent de rezultat, deși se vede clar spiritul de luptătoare în timpul meciului și dorința de a câștiga, tenacitatea pe care o pune în fiecare punct. De-a lungul timpului, a avut însă de multe ori reacții explozive de supărare sau de frustrare în timpul meciurilor. Reacțiile vocale pe care le avea când reușea câte un winner i-au adus chiar nickname-uri: „DanYell” și „Danimal”.
Altă ciudățenie a jucătoare americane este că la acest turneu nu a stat deloc pe bancă, în pauzele dintre ghemuri, nu s-a odihnit, parcă pentru a nu se deconecta de la energia meciului. „Nu simt că am timp să mă așez, să stau, pentru că terenurile sunt mai mari aici. De fapt, nu am stat jos tot turneul. Am stat în picioare mereu, chiar și când am dormit,” a glumit Danielle Collins, în interviul oferit Jelenei Dokic pe Rod Laver după victoria din semifinală.
Iga Swiatek, care a făcut față, de fiecare dată în trei seturi, altor două jucătoare big hitter înainte de acest meci (Sorana Cîrstea și Kaia Kanepi) nu a avut nicio șansă în fața „uraganului” Collins, care a reușit în meci 27 de lovituri direct câștigătoare, a avut doar 13 erori neforțate și a atacat permanent al doilea serviciu al polonezei, având un procentaj de câștig de 86 la sută!

După acest turneu, indiferent de rezultatul finalei, Collins, aflată acum pe locul 30 WTA, va accede în top 10.
Rămâne de văzut dacă uraganul Danielle va putea să o oprească pe Ashley Barty, care joacă un tenis de pe altă planetă și care pare de neoprit, cel puțin aici, pe pământ australian.
-
„Nu e niciodată prea târziu să încerci din nou”
Sunt cuvintele jucătoarei franceze Alizé Cornet, la finalul meciului în care a învins-o pe Simona Halep la Australian Open și s-a calificat pentru prima dată în carieră în sferturi la un turneu de Grand Slam. A avut nevoie pentru asta de 13 ani la rând și 60 de Slam-uri consecutive (63 în total).

Dar Alizé nu este singura pentru care vârsta nu e decât un număr și care face performanță după 30 de ani. Kaia Kanepi, spaima jucătoarelor de top 10, estonianca de care auzim mai ales la Grand Slam-uri, are 36 de ani și a eliminat-o acum câteva zile pe Aryna Sabalenka, numărul doi mondial – fiind una dintre marile surprize ale acestui Australian Open. Kanepi a atins anul acesta la Melbourne o bornă- a devenit una dintre puținele jucătoare din circuit aflate în activitate (15, mai precis) care au făcut sferturi de finală la toate cele patru turnee de Grand Slam. Victoria cu 5-7, 6-2, 7-6 în fața belarusei de pe locul doi mondial a fost și a 14-a obținută de Kanepi în fața unor jucătoare de top 10, iar 9 dintre aceste victorii au venit la turnee de Grand Slam.
Sunt cifre uimitoare pentru o jucătoare care, la 36 de ani, are doar patru sezoane de tenis complete, restul fiind fragmentate din cauza accidentărilor. Ajunsă la un moment dat pe locul 12 mondial, Kaia a căzut de multe ori în afara top 100 și a luat-o de fiecare dată de la capăt, jucând turnee ITF care să-i permită să-și îmbunătățească clasamentul și să participe din nou la turnee mai mari. În 2017, a jucat calificări la US Open, fiind pe locul 418 WTA, și a ajuns în sferturi de finală, după ce jucase doar cinci turnee în acel an, din cauza problemelor de sănătate. Anul următor, urcată deja pe locul 44, avea să o elimine pe Simona Halep, lider mondial la acea vreme, în turul 1 tot la US Open, în ceea ce avea să fie o înfrângere șoc pentru sportiva noastră.

„Australian Open era singurul Grand Slam la care nu ajunsesem în sferturi și, la vârsta mea, nici nu credeam că voi mai reuși asta”, a declarat Kanepi, după victoria uimitoare cu Sabalenka.
Alize Cornet și Kaia Kanepi au fost apoi învinse în sferturi de Danielle Collins, respectiv Iga Swiatek, dar performanța lor este una uimitoare și ne arată că în tenis niciodată nu e târziu și fiecare are propriul ritm și propriul drum de străbătut. Unele jucătoare reușesc să uimească lumea tenisului la vârste fragede (Maria Șarapova, surorile Williams, Martina Hingis, Cori Gauff sau Emma Răducanu), altele au nevoie să treacă de 20 și ceva de ani până la marile performanțe și chiar să se îndrepte spre 30 pentru a obține un Grand Slam (Simona Halep, Caroline Wozniacki, Angelique Kerber), unele, care se apropie de 30 de ani sunt încă în căutarea primulul Grand Slam, după ce au bifat alte ținte importante ale carierei (Karolina Pliskova, Elina Svitolina), iar altele reușesc cea mai mare performanță a carierei la 32 de ani, cum e cazul lui Cornet sau ating o nouă bornă la 36, precum Kanepi.
Sorana Cîrstea declara recent, într-o conferință de presă la Australian Open, că nu este definită de cifre și că pentru ea vârsta nu este importantă. Uitându-ne la tenisul ei, care este unul excelent, iar forma fizică extraordinară, putem spune că, la 31 de ani, sportiva noastră, care anul trecut și-a trecut în palmares al doilea titlu WTA al carierei, la 13 ani distanță de primul, poate face încă multe lucruri mărețe în sportul pe care îl iubește. Este un nou vârf al carierei ei acum, la peste 30 de ani și cu siguranță Sorana va produce rezultate bune în viitorul apropiat.

Sorana Cirstea. Photo credit: j48tennis.net -
Fostă campioană în lacrimi pe Rod Laver, după meciul Simonei cu Alize Cornet
După ce a acces pentru prima dată în sferturi la un turneu de Grand Slam, învingând-o luni pe Simona Halep într-un meci dramatic, franțuzoaica Alize Cornet a oferit o porție zdravănă de emoție și lacrimi, la interviul de pe teren. Față în față cu proaspăta sfertfinalistă la Australian Open s-a aflat fosta campioană de tenis, în prezent comentatoare și antrenoare, Jelena Dokic.
Copleșită de emoția atingerii unei borne în cariera ei, Cornet a avut nu doar cuvinte de laudă la adresa Simonei, dar i-a adus un omagiu chiar lui Dokic, care o intervieva. „Jelena, vreau să îți spun ceva: modul în care ai reușit să treci prin greutăți, în viață… te felicităm cu toții pentru asta. Ai fost o jucătoare incredibilă, iar acum ești o comentatoare fantastică. Nu pot decât să te aplaud„, a spus Cornet. Apoi a îmbrățișat-o pe fosta jucătoare, care a izbucnit în lacrimi, copleșită de emoție.

Jelena Dokic și Alize Cornet 
Jelena Dokic și Alize Cornet Cuvintele de apreciere ale franțuzoaicei vin într-un moment dureros pentru Dokic. Semifinalistă la Wimbledon la 17 ani și numărul 4 mondial la 19, fosta jucătoare australiană de origine sârbă ajunsă acum la 38 de ani s-a retras din activitate în 2014.

Jelena Dokic. Foto credit: f News Group Newspapers Ltd După retragere, a avut oscilații mari în privința greutății, care i-au atras o serie de critici și, mai recent, comentarii jignitoare în social media. Dokic le-a răspuns în urmă cu câteva zile într-un mesaj postat pe Instagram.”Sunt batjocorită din nou pentru corpul meu și văd comentarii sau chiar articole referitoare la greutatea mea și la felul în care arăt. E un comportament dezgustător. A fost o bătălie pentru mine, mai ales de când mă lupt cu depresia. OPRIȚI-VĂ! NU DOAR ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE, DAR ȘI ÎN PRIVINȚA ALTOR PERSOANE, ÎN SPECIAL FEMEI. Este o problemă serioasă și una cu care femeile se confruntă tot timpul. Am spus-o înainte și o repet, NU MAI COMENTAȚI DESPRE GREUTATEA MEA! E urât și dovedește ignoranță. Eu sunt puternică, nu mă afectează și nu îmi pasă. Dar puteți face rău și răni pe altcineva despre care nu știți nimic și habar nu aveți prin ce trece persoana respectivă. Nu mă mai judecați prin prisma aspectului meu fizic. Nu ar trebui să mă judecați deloc”, a scris fosta sportivă.

Jelena a publicat în urmă cu câțiva ani o carte, autobiografică, Unbreakable, în care a vorbit despre greutățile prin care a trecut ca refugiată într-o țară nouă, despre problemele cu depresia sau relația toxică cu tatăl său, care a supus-o ani de zile unor abuzuri fizice și mentale.
-
Allez, Alizé! Simona Halep, învinsă de căldură și de franțuzoaica ajunsă în premieră în sferturi la un Grand Slam, după o luptă incredibilă
Meciul Simonei din optimile Australian Open, programat pe Rod Laver la ora prânzului, a amintit de alte bătălii purtate de româncă la Melbourne, cele mai aprige în 2018: maratonul cu Lauren Davis, semifinala epică împotriva lui Kerber sau finala cu Wozniacki. Dacă pe primele două Simona le câștiga la mare luptă, finala cu Wozniacki, la fel ca meciul de azi împotriva lui Cornet, au fost pierdute tot la mare luptă, după meciuri în care un rol esențial l-au avut căldura, pe de o parte, și forma fizică a jucătoarelor, pe de altă parte.

Simona, care a pierdut setul 1 cu 4-6, a declarat după meci, pentru Eurosport, că a fost afectată de căldură de la început și că nu s-a simțit bine pe teren, ceea ce, de altfel, s-a și văzut: „Din primul set m-a lovit căldura și nu m-am simțit bine, am amețit, mi-a fost rău. Mă durea stomacul, mă durea ficatul, cam toate m-au durut astăzi, dar mă simt destul de împăcată că am dat tot.”
Cornet, care are 32 ani și este locul 61 WTA, joacă la al 60-lea Grand Slam consecutiv (al 63-lea în total) și este pentru prima oară în sferturi la o astfel de competiție, ceea ce pare greu de crezut după nivelul arătat azi, dar și în alte meciuri, și pentru spiritul de luptătoare arătat. O victorie cu o mare încărcătură deci pentru Alize, care a anunțat că acesta ar putea fi ultimul an al carierei.
Franțuzoaica a început meciul mai bine şi s-a desprins la 3-1, dar Simona a reușit să egaleze. Cornet a făcut însă mai bine față condițiilor și a rezistat mai bine în set, impunându-se cu 6-4, după ce şi-a pierdut serviciul de trei ori.
Românca a început setul doi cu break, dar Cornet a recuperat și a preluat conducerea, ca și în primul set, cu 3-1. A fost însă rândul franțuzoaicei să pară la capătul puterilor, Simona a fost mai puternică fizic și a reușit cinci ghemuri consecutive, dintre care ultimele trei la zero, trimițând meciul în decisiv.

Alize Cornet Cornet a părut mai fresh după pauză, nu a mai arătat slăbiciunea din setul doi. S-a mers cap la cap până la 3-3, iar românca a ratat prima șansă de break. În ghemul următor, franțuzoaica și-a fructificat însă șansa. Simona a salvat două mingi de meci la 3-5, dar a fost învinsă până la urmă cu 4-6 în decisiv.
„A fost un meci bun contra unei adversare care joacă extraordinar și care este o luptătoare desăvârșită”, avea să declare sportiva noastră după meci, pentru Eurosport, într-un interviu în care a apărut zâmbitoare și mulțumită de ceea ce a reușit, iar atitudinea ei pozitivă nu poate decât să ne dea speranțe. Simona iese din top 20 după acest turneu, dar, dacă este sănătoasă și joacă, sunt toate semnele că se poate întoarce acolo, în top, de unde doar accidentările au scos-o. Românca a jucat puțin anul trecut, deci nu are multe puncte de apărat.
Simona a anunțat că următoarele turnee pe care le va juca sunt Doha și Dubai.
Cât despre Cornet, care a mai eliminat la acest AO un fost lider mondial, pe spaniola Muguruza, îi dorim să ajungă cât mai departe în acest turneu. În turul următor o întâlnește pe americanca Danielle Collins, un alt tip de jucătoare decât Simona, big hitter, care a trecut într-un meci dramatic de belgianca Elise Mertens – 4-6, 6-4, 6-4.











