Home

  • Cel mai frumos meci din prima săptămână la AO, eliminări surpriză și o premieră istorică în Era Open

    Eroicul Andy Murray

    Veteranul Andy Murray este, cu siguranță, eroul primei săptămâni de la Australian Open 2023. Cu toate că nu s-a calificat în turul trei și nu va juca, așadar, în a doua săptămână la primul Grand Slam al anului, scoțianul de 35 de ani și pe care lumea îl privea, de câțiva ani, ca fiind aproape de retragere, ne-a arătat că e croit din același material cu jucătorii din Big Three și că își merită cu prisosință locul în formula, contestată de unii, de Big Four. Într-o altă epocă, în care nu ar fi existat Roger, Rafa și Nole, Andy ar fi putut fi, poate, cel mai bun din generația lui.

    Dar în epoca lui Federer, Nadal și Djokovic, Andy Murray s-a descurcat cum a putut mai bine și și-a croit o carieră de care orice sportiv poate să fie mândru: a fost lider mondial și are în palmares 3 titluri de Mare Șlem, alte 8 finale jucate, două titluri olimpice, un Turneu al Campionilor, 14 trofee Masters și încă 7 finale.

    Iar ceea ce a arătat Andy în această săptămână la Australian Open a depășit orice așteptare în ceea ce privea evoluția lui.

    În primul tur, scoțianul l-a învins în cinci seturi, după aproape 5 ore de joc, pe favoritul 13, Mateo Berrettini. Andy a condus cu 2-0 la seturi, italianul le-a câștigat pe următoarele două, a avut apoi o minge de set la 5-4 în decisiv, dar Murray a vrut să-și mențină palmaresul care spunea că o singură dată în carieră a fost învins după ce condusese cu 2-0 la seturi și asta se întâmpla acum mulți, mulți ani. Andy Murray se califica în turul doi la Australian Open, turneu la care a jucat cinci finale, toate pierdute. Această victorie era una uriașă pentru el, care nu mai câștigase de cel puțin 5 ani în fața unui jucător de top.

    În turul doi, Andy avea să scrie însă o pagină de istorie. Pentru că asta a făcut jucătorul de 35 de ani, cu un șold metalic, în meciul cu australianul Thanas Kokkinakis. Meciul părea câștigat de australian, care conducea cu 2-0 la seturi și cu 5-2 în setul 3, și probabil un singur om mai credea și spera că meciul poate fi întors: Andy însuși. Cu o anduranță incredibilă, cu muncă, stoicism, încăpățânare, efort, durere și o voință de fier, scoțianul s-a cățărat înapoi în meci punct cu punct, ghem cu ghem, până în tiebreak, pe care l-a câștigat. A câștigat și următoarele două seturi, după ce a fost la două puncte de eliminare în decisiv, în ceea ce avea să devină cel mai lung meci al carierei lui și una dintre cele mai spectaculoase reveniri în meci: scor 4-6, 6-7, 7-6, 6-3, 7-5, după 5 ore și 45 de minute de joc. Andy mai jucase o singură partidă de peste 5 ore (cu Del Potro, în Cupa Davis, meci pierdut.)

    (Foto: Wide World of Sport)

    A fost a 11-a oară când scoțianul a revenit de la 0-2 la seturi, în carieră, el depășindu-i la acest capitol pe Roger Federer, Boris Becker și Aaron Krickstein.

    Murray – Kokkinakis a devenit al doilea cel mai lung din istoria Australian Open: doar finala din 2012, dintre Djokovic și Nadal, a durat mai mult (5 ore și 53 de minute). Cum spuneam, scoțianul a scris istorie.

    Meciul s-a terminat la 4 dimineața, iar peste 8 ore Andy era din nou la antrenamente. Miza era mare, Murray ajungea pentru prima dată din 2017 în turul trei la Australian Open, acolo unde îl așteapta Roberto Bautista-Agut, favoritul 24 (care revenise, de asemenea, de la 0-2 la seturi în meciul din turul doi cu Brandon Holt.)

    După două meciuri de cinci seturi, dintre care unul terminat la 4 dimineața (situație care a redeschis problema meciurilor terminate atât de târziu) Murray avea să cedeze, eroic, în fața incomodului spaniol, un jucător de anduranță și un test greu pentru oricine în această fază a turneului. Andy a părut obosit în primul set, și l-a adjudecat pe al doilea și a fost competitiv în celelalte două, însă a cedat până la urmă în fața unui adversar mai proaspăt.

    Lupta sa rămâne unul dintre cele mai frumoase momente ale acestui turneu, meciul său din turul doi este, indiscutabil, meciul primei săptămâni și, de ce nu, poate chiar al turneului.

    Tenis cu durere

    Dacă Murray a dat o lecție de anduranță și stoicism, la fel putem spune că au făcut și mai vechii săi rivali și colegi de generație, Nadal și Djokovic.

    Venit din postura de campion en titre, Nadal, favorit 1 în lipsa liderului Carlos Alcaraz (accidentat),  a suferit o accidentare  la şoldul stâng în timpul  meciului din turul doi cu americanul Mackenzie McDonald, în momentul în care a încercat să returneze o minge. Spaniolul era deja condus cu set. El a revenit pe teren după ce a primit îngrijiri medicale, însă a jucat cu dureri evidente, iar prestația lui a avut de suferit. Nadal a strâns din dinți și a dus meciul la final, pierdut clar: 4-6, 4-6, 5-7.

    “Am încercat să continui să joc fără să înrăutăţesc accidentarea. Nu puteam să lovesc deloc în rever, nu puteam alerga. Dar am vrut să termin jocul, asta-i tot. Sunt destul de mare ca să iau propriile decizii. Ca deţinător al titlului, nu am vrut să renunţ, nu am vrut să părăsesc terenul printr-un abandon. Şi e mai bine aşa: am pierdut, nu e nimic de spus, felicitări adversarului. Acesta este sportul”, a explicat campionul iberic după meci.  

    La rândul lui, Djokovic, marele absent la ediția din trecută din motive de nevaccinare, a intrat în turneu deja accidentat la picior. După ce cvasinecunoscutul francez  Enzo Couacaud, locul 191 ATP, a părut că îi pune probleme în turul doi, după ce i-a luat un set, au existat discuții privind starea fizică a lui Nole și capacitatea lui de a rezista mai departe în turneu.  Sârbul a făcut-o cu brio în turul al treilea împotriva fratelui său din Balcani, Grigor Dimitrov. Cu multe intervenții ale fizioterapeutului, Djokovic a jucat și a învins nu doar durerea, ci și pe adversarul său, în mod categoric chiar, în minimum de seturi. Deși bulgarul a revenit spectaculos după ce fusese condus cu break și a trimis primul set în tiebreak, ba chiar a avut mingi de set, campionul sârb s-a impus până la urmă. Cu primul set câștigat, chiar dacă chinuit, Djokovic a avut mai puține probleme în următoarele două seturi, 6-3, 6-4, pentru a ajunge la 10 victorii din 11 meciuri jucate împotriva fostului iubit al Mariei Șarapova.

    Rămâne de văzut dacă Nole va reuși să-și adjudece al 10-lea trofeu la Australian Open, dacă va rezista fizic mai ales în fața unor adversari mai tineri și mai neaccidentați. El este totuși singurul câștigător de Mare Șlem rămas în turneul băieților.

    Bye, bye, Iga și Rafa! Eliminări surpriză în prima săptămână la AO și o premieră în Era Open

    Această ediție a Australian Open a marcat o premieră în Era Open a tenisului: pentru prima dată, capii de serie 1 și 2, de la feminin și masculin, NU ajung în sferturi de finală. Este deci o ediție cu surprize uriașe încă din prima săptămână și vom vedea ce ne rezervă a doua săptămână.

    Capii de serie 1 și 2, Nadal și Ruud,  au fost eliminați încă din prima săptămână la AO. Dacă Nadal a cedat fiind accidentat, norvegianul, ocupant al locului 3 în clasamentul ATP a cedat în fața americanului Jenson Brooksby (22 de ani, 39 ATP), scor 3-6, 5-7, 7-6(4), 2-6.

    O altă eliminare din top 10 a fost cea a lui Daniil Medvedev, finalistul ultimelor două ediții de la Australian Open. Rusul, favorit 7, a fost învins în turul al treilea de o surpriză plăcută a acestui AO, americanul Sebastian Korda, favorit 29, scor 7-6 (7), 6-3, 7-6 (4). Korda este fiul fostului mare jucător Petr Korda, câștigător la AO în 1998 și fost ocupant al locului 2 mondial și al fostei jucătoare cehoslovace Regina Rajchrtová, care a ajuns în carieră până pe locul 26 WTA. Korda are un joc frumos, precis, iar eleganța sa pe teren amintește în oarecare măsură de marele Federer. Korda l-a eliminat în turul următor pe polonezul Hubert Hurkacz, locul 11 ATP și-l va întâlni în sferturi pe rusul Karen Khachanov, locul 20 ATP.

    Și pe tabloul fetelor s-au produs mari surprize în prima săptămână la Australian Open. Ons Jabeur, favorita 2, a fost învinsă surprinzător în turul al doilea de  cehoaica Marketa Vondrousova, care s-a impus cu 6-1, 5-7, 6-1. Vondrousova, o jucătoare periculoasă care într-o zi bună poate învinge pe oricine (ne amintim că a învins-o și pe Simona Halep) a cedat apoi în fața unei alte cehoaice, adolescenta Linda Fruhvirtová, o jucătoare de care cu siguranță vom mai auzi.

    O înfrângere dureroasă a suferit și a opta jucătoare a lumii, Daria Kasatkina, învinsă încă din primul tur de o altă rusoaică, aflată pe locul 97 WTA, Varvara Gracheva, care s-a impus categoric cu un dublu 6-1, în doar 54 de minute de joc. Kasatkina a fost, de altfel, prima jucătoare din top 10 eliminată.

    O altă rusoaică din top 10, Veronica Kudermetova, locul 9 WTA,  a fost și ea eliminată, de o jucătoare din afara top 100 (americanca Katie Volynets, 113 WTA, scor 6-4, 6-2, 6-2).

    Mare surpriză a fost și eliminarea în turul trei a favoritei 6, Maria Sakkari, învinsă în 3 seturi de Lin Zhu, locul 87 WTA. Chinezoaica de 28 de ani nu trecuse niciodată de turul doi la un turneu de Mare Șlem și a făcut meciul carierei învingând-o pe grecoaică, scor 7-6, 1-6, 6-4.

    Coco Gauff, finalista de anul trecut de la Roland Garros și locul 7 mondial, favorită mereu să ajungă în fazele superioare la turneele majore, deși are doar 18 ani, a fost eliminată în minimum de seturi, în optimi, de o Jelena Ostapenko aflată întru-unul dintre momentele ei în care este unplayable.

    Finalista de anul trecut de la AO, Danielle Collins, favorită 13, a fost eliminată în turul trei de campioana de la Wimbledon, Elena Rybakina, cap de serie  22. Jocul Elenei este, cu siguranță, unul de top 10 și faptul că nu se află încă acolo este doar din cauză că la Wimbledon 2022 nu s-au acordat puncte. Rybakina a trecut în trei seturi de americancă, scor 6-2, 5-7, 6-2.

    Dar uriașa surpriză va veni în optimi, când Rybakina o va spulbera, pur și simplu, pe lidera mondială, Iga Swiatek, deja văzută de mulți drept campioană la AO.

    Rybakina e cumva pe sub radar, nu i se acordă mare atenție, poate pentru că personalitatea ei discretă, calmă, liniștită, nu iese deloc în evidență. Însă jocul kazahei de origine rusă este, cu siguranță, unul care atrage atenția: este extrem de agresiv, loviturile sunt precise și necruțătoare, iar Rybakina a demonstrat nu doar că poate câștiga pe cele mai mari scene ale tenisului, dar și că poate să învingă pe oricine. A trecut de Iga Swiatek în minimum de seturi, 6-4, 6-4, revenind după ce poloneza a condus cu 3-0 în setul al doilea.

    Iga nu începe tocmai bine anul, este eliminată mai devreme decât anul trecut la AO, când ajungea în semifinale, și rămâne de văzut în ce măsură poloneza va reuși să-și apere numărul uriaș de puncte castigate în sezonul trecut, unul cu adevărat exceptional. Lidera mondială a început anul cu mai mult de 11 mii de puncte, cu peste 5800 mai multe decât ocupanta locului secund, Ons Jabeur. A pierdut deocamdată 540.

    Au fost învinse devreme la Australian Open și cele două câștigătoare de Mare Șlem (ambele la US Open) de origine română, Emma Răducanu și Bianca Andreescu. Emma Răducanu (77 WTA) a fost învinsă în turul al doilea în minimum de seturi,  6-3, 7-6(4), de Coco Gauff. În schimb, Bianca Andreescu (43 WTA) a fost eliminată tot în turul al doilea de  o jucătoare de pe locul 100 mondial, venită din calificări: spaniola născută la Chișinău Cristina Bucșa, scor 2-6, 7-6(7), 6-4. Jucătoarea canadiană de origine română a ratat o minge de set în setul doi. Bucșa avea să fie eliminată în turul următor de Iga Swiatek, într-un meci fără istoric în care a reușit un singur ghem. Jocul ei este însă unul care promite, iar nivelul de încredere este și el ridicst, după ce a reușit să învingă două jucătoare dificile, Alizee Cornet și Bianca Andreescu, pentru cea mai bună perfomanță a ei într-un turneu de Mare Șlem.

    Au arătat un tenis solid în această săptămână și s-au calificat în a doua săptămână unde vor încerca să cucerească primul Grand Slam din carieră Jessica Pegula, Caroline Garcia și Aryna Sabalenka, principalele favorite rămase în turneu (respective capii de serie 3, 4 și 5). Dar și Belinda Bencic sau Karolina Pliskova. Aceasta din urmă este deocamdată sub radar, a căzut în clasament după o accidentare complicată, dar să nu uităm că fosta lideră mondială, care s-a aflat ani de zile în top 10, are experiența marilor turnee și este încă în căutarea unui titlu major. Finalistă de Grand Slam, Pliskova nu este de ignorat când vine vorba despre un turneu de Mare Șlem.   

    Rămâne de văzut dacă una dintre aceste jucătoare, pe lângă cele trei deținătoare de trofeu de Mare Șlem rămase în turneu (Rybakina, Ostapenko, Azarenka) va fi noua campioană de la Melbourne sau dacă vom avea parte de vreo surpriză făcută de una dintre jucătoarele considerate outsidere în a doua săptămână a turneului: Shuai Shang, Magda Linette, Donna Vekic sau Linda Fruhvirtova.

    Nicio româncă la simplu în a doua săptămână la AO

    Jucătoarele din România au avut un parcurs fără istoric la această ediție a Australian Open, patru din cinci fiind eliminate încă din turul 1: Sorana Cîrstea de Iulia Putințeva, Jaqueline Cristian de Jessica Pegula, Ana Bogdan de Anna Bondar, Patricia Țig de Shuai Zhang.

    Doar Irina Begu a trecut în turul al doilea, după o revenire senzațională în meciul cu o jucătoare intrată pe tablou ca lucky loser, Elizabeth Mandlik (21 de ani, 129 WTA). Irina a început în forță, cu break, însă și-a pierdut repede avantajul. Condusă cu set și 5-3, românca avea să facă încă una dintre „magiile” ei pe teren. Tocmai când americanca servea pentru meci, Irina își începea comeback-ul. A trimis setul în tiebreak, pe care l-a câștigat cu un categoric 7-1, pentru a domina apoi decisivul. Irina Begu  – Elizabeth Mandlik 3-6, 7-6(1), 6-2. Sportiva noastră era însă eliminată în turul următor de ambițioasa nemțoaică Laura Siegemund cu scorul de 5-7, 7-5, 6-3.

    Avem totuși românce în a doua săptămână la AO, însă la dublu. Monica Niculescu și Gabi Ruse sunt calificate în optimi, însă în echipe diferite: Monica cu elveţianca Viktorija Golubic, iar Gabriela cu ucraineanca Marta Kostyuk. Ruse și Kostyuk au mai jucat și câștigat meciuri împreună la dublu.

  • Lider mondial interzis la AO, un Wimbledon cum nu s-a mai văzut, noi staruri în tenis, retragerea Titanilor și cel mai greu meci al carierei pentru Simona Halep. Lumea tenisului în 2022, între COVID și războiul din Ucraina

    2022 a fost unul dintre cei mai interesanți ani pentru tenisul profesionist, marcat de surprize, retrageri (așteptate sau neașteptate), reveniri, situații inedite, răsturnări de situație și chiar drame mondiale care au afectat lumea sportului în cele mai neașteptate moduri.

    Două evenimente aparent fără legătură cu sportul aveau să își pună amprenta în mod definitoriu asupra evoluțiilor din lumea tenisului în anul care tocmai s-a încheiat: pandemia de COVID-19 și războiul provocat de Rusia în Ucraina.

    Controverse la început de an, istorie la AO și un prim trofeu pentru Simona Halep

    Dezbateri aprinse au încins spiritele în sportul alb încă de la finalul lui 2021 și începutul noului an, chiar dacă pandemia nu va marca la fel de mult sezonul de tenis ca în 2020 și 2021, când au fost anulate competiții iar altele au fost reprogramate. Pentru că a refuzat vaccinarea anti-COVID, obligatorie la intrarea în Australia, liderul ATP Novak Djokovic nu a putut participa la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open. Dacă organizatorii AO i-au dat undă verde, iar el a intrat în țară și chiar s-a antrenat pentru a participa la turneu, autoritățile australiene nu au fost la fel de înțelegătoare și l-au expulzat pe liderul mondial, care a ratat astfel participarea la Grand Slam-ul pe care îl câștigase de 9 ori în carieră.

    Fără Novak Djokovic, la Australian Open se va scrie totuși istorie, atât la băieți, cât și la fete. După ce câștigase Roland Garros în 2019 și Wimbledon în 2021, Ashley Barty avea să triumfe și pe pământ natal, devenind prima jucătoare australiană care câștiga la Melbourne, după 44 de ani. La 25 de ani, australianca devenea și doar a doua jucătoare aflată în activitate, alături de Serena Williams, care câștiga un Grand Slam pe toate cele trei suprafețe. Lideră incontestabilă a clasamentului WTA de câțiva ani deja, Ashley era cea mai completă jucătoare la acel moment și părea că avea să domine tenisul feminin pentru mult timp, după cum scriam aici.

    Dar asta nu se va întâmpla, pentru că, la două luni după ce ridica trofeul la Melbourne, Ashley avea să facă anunțul-șoc al retragerii definitive din tenisul profesionist. Cu 15 trofee WTA în palmares, dintre care trei de Mare Șlem, și din postura de lider mondial, Barty lua decizia total neașteptată de a spune adio tenisului când se afla pe culmile succesului, la doar 25 de ani. (Despre această decizie care a șocat lumea tenisului și mai multe despre Ashley Barty am scris aici.)

    Rafael Nadal avea să scrie și el istorie la AO 2022. Spaniolul câștiga al 21-lea trofeu de Grand Slam al carierei, prin care îi depășea pe rivalii săi, Federer și Djokovic. A fost un meci senzațional, în care Nadal a revenit magistral, pentru prima oară în carieră într-o finală majoră după ce fusese condus cu 2-0 la seturi, și învingea în cinci seturi un sportiv cu 10 ani mai tânăr. (Despre această finală istorică, dar și despre reacțiile lui Roger și Novak, am scris aici.)

    Nu, nu trecem de luna ianuarie fără să vorbim și despre Simona Halep, mai ales că sportiva a început anul ridicând un trofeu pe pământ australian, la unul dintre turneele pregătitoare ale AO.

    Darren Cahill, de care se despărțise profesional în toamna lui 2021, avea să își facă apariția la finala Simonei și să-i transmită fostei lui eleve un „Bravo”, dovadă a relațiilor extrem de bune în care au rămas cei doi, mai ales că australianul a antrenat la turneele din ianuarie din țara sa o altă jucătoare. (Despre Darren și Simona Halep am scris atunci mai multe aici.)

    Venit după un 2021 dezastruos, când, din cauza unei accidentări grave a stat departe de teren luni de zile și a ratat cele mai importante turnee, ieșind din top 10 pentru prima dată în ultimii 7 ani, trofeul câștigat în primele zile ale lui 2022 era pentru Simona mai important decât o arătau cele 250 de puncte aduse. Îi dădea un boost de încredere că poate da un restart carierei, la 30 de ani.

    Deși încă departe de forma ei cea mai bună, și fără explozia jocului care în 2018 o aducea în finală la AO, sportiva noastră a făcut o figură frumoasă la primul Grand Slam al anului. Avea să fie învinsă în optimi, într-un meci maraton împotriva lui Alizé Cornet, de căldură și de tenacitatea franțuzoaicei, aflată într-o formă mai bună ca niciodată și care dobora încă recorduri personale la 32 de ani. Simona reușea una dintre revenirile ei senzaționale în setul doi, de la 1-3, însă avea să cedeze la mare luptă decisivul. (Despre acest meci deosebit de frumos puteți citi mai multe aici.)

    Surprize frumoase au făcut la Australian Open și celelalte românce aflate pe tabloul principal, unele dintre ele pentru prima dată, iar despre asta am scris la vremea respectivă aici.

    Simona, Ons și tenisul-spectacol. Războiul dă peste cap lumea sportului

    Dacă luna ianuarie a fost plină de suspans, emoții și răsturnări de situație, februarie nu va fi nicidecum mai prejos.

    Turneul de la Dubai ne interesează în mod special. Aici, Gabriela Ruse avea să obțină victoria carierei, dacă nu punem la socoteală finala WTA câștigată anul precedent (prima a carierei), învingând-o în primul tur pe jucătoarea de pe locul 5 mondial, Paula Badosa.  Românca a intrat pe teren cu privire războinică și o atitudine care arăta mai degrabă că poate câștiga meciul, decât că nu are nimic de pierdut, cum probabil s-ar fi poziționat în locul ei o altă jucătoare venită din calificări care urma să înfrunte una din top 10, după cum scriam atunci.

    Foto: http://www.j48tennis.net/

    La rândul ei, Simona Halep avea să ajungă pentru a treia oară în carieră în semifinalele turneului WTA de la Dubai, pe care îl câștigase în precedentele dăți când se calificase în penultimul act, în 2015 și 2020. Asta, după un meci-spectacol cu tunisianca Ons Jabeur.

    Simona, aflată abia în top 30 mondial în acel moment, învingea pentru prima dată după Roma 2020 o jucătoare de top 10. Despre acest meci, poate unul dintre cele mai frumoase ale anului, despre care cei de la WTA s-au întrebat dacă ar putea cele două sportive să joace săptămânal pentru a oferi spectacol, am scris pe larg aici.

    Foto: http://www.j48tennis.net/

    După un meci atât de reușit în sferturi, Simona va cunoaște reversul medaliei în semifinale, când va întâlni o jucătoare de care se leagă ceea ce a fost, după cum a declarat, cea mai dureroasă înfrângere a carierei: finala pierdută la Roland Garros în 2017. Ostapenko, aflată în formă de zile mari, avea să joace unul dintre acele meciuri în care este, pur și simplu, unplayable, iar loviturile ei ultraputernice refuză să dea greș. Scoasă total din meci la un moment dat, sportiva noastră avea să piardă cu un scor dureros: 6-2, 6-7, 6-0. Despre acest meci de coșmar, puteți citi mai multe aici. Până la Simona, letona le scosese din turneu pe Sofia Kenin, Iga Swiatek și Petra Kvitova. Era ultima jucătoare care o învingea pe Iga, înaintea incredibilei serii de 37 de victorii neîntrerupte, care vor începe cu următorul turneu, cel de la Doha.

    Turneul din Qatar avea să coincidă cu debutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Rusul Daniil Medvedev avea să-l detroneze pe Novak Djokovic din fruntea clasamentului mondial chiar în săptămâna în care țara sa invada țara vecină. Noul lider mondial își exprima sprijinul pentru pace după ce se califica în semifinale la Acapulco, iar la acel meci soția sa purta culorile steagului Ucrainei.

    Conaționalul său Andrei Rublev, aflat de asemenea în top 10 mondial, avea să își exprime și el clar poziția, scriind pe camera video la finalul unui meci No war, please.

    Despre reacția jucătorilor de tenis după izbucnirea războiului din Ucraina am scris mai multe aici, aici și aici.

    Turneul de la Doha va fi o bornă pentru Simona Halep. Învinsă încă din primul tur de Caroline Garcia, sportiva avea să posteze a doua zi pe Instagram un mesaj motivațional („Amintește-ți! Pierzi doar atunci când te oprești din a mai încerca”) în spatele căruia, aveam să aflăm câteva luni mai târziu, se afla o decizie crucială: aceea de a juca tenis în continuare. Simona avea să dezvăluie în luna august, într-un podcast cu Horia Tecău, că după acel meci a vrut să renunțe la tenis.

    Turneul de la Doha va fi câștigat de poloneza Iga Swiatek. La doar 20 de ani, deținătoare deja a unui trofeu de Mare Șlem, Roland Garros 2020, Iga începea la Doha, ajutată și de retragerea din tenis a lui Ashley Barty, drumul spre statutul de cea mai bună jucătoare a lumii.

    Iga o va întâlni chiar pe Simona Halep în martie, la Indian Wells, unde sportiva noastră joacă excelent și se califică după mult timp în semifinalele unui turneu WTA 1000. Poloneza intrase însă în era „imbatabila Iga”, iar Simo avea să se mulțumească cu un parcurs foarte bun la un turneu mare. Mai multe despre acest turneu, aici.

    Simona intră în epoca Mouratoglou, Ons începe să scrie istorie. Un nou star în tenisul masculin

    Adevăratul restart al carierei sportivei noastre părea că avea să vină odată cu academia Mouratoglou. Sfătuită de fostul ei antrenor Darren Cahill, sportiva merge în Franța și se antrenează la academia fostului antrenor de cursă lungă al Serenei Williams.

    Colaborarea cu mult titratul antrenor va fi marcată de un meci remarcabil în turul doi la Madrid, contra numărului 2 mondial și principala favorită a turneului, Paula Badosa, care juca la ea acasă. „A masterclass in Madrid!”, a exclamat comentatorul meciului, în engleză, la finalul partidei, iar Badosa avea să declare despre Simona: Este o stea a tenisului. A jucat perfect. (Mai multe despre acest meci puteți citi aici.)

    În turul următor, sportiva noastră avea să întâlnească și să învingă o favorită de-ale lui Mouratoglou, care se antrenează de mulți ani la academia antrenorului de origine greacă, adolescenta minune a tenisului, Coco Gauff. Meciul avea să o aducă pe Simona pe locul trei într-un clasament al banilor câștigați de jucătoare din tenis, fiind întrecută doar de surorile Williams. Mai multe despre acest meci, aici.

    Sportiva noastră avea să fie eliminată în sferturi de Ons Jabeur, care își lua astfel revanșa după înfrângerea de la Dubai și avea să și câștige turneul, ajutată, poate, și de absența polonezei Swiatek (care își luase o pauză, după ce cîștigase trei turnee WTA 1000 consecutive: Doha, Indian Wells, Miami). Ons făcea istorie la Madrid, devenind prima jucătoare arabă care câștiga un trofeu WTA 1000. Tunisianca ridica pe Caja Magica cel mai mare trofeu al carierei și urca pe locul 7 WTA, cel mai bun din carieră.

    Tot la Madrid avea să înceapă drumul spre istorie și un puști de 19 ani, spaniolul Carlos Alcaraz. Îl învingea în finală pe locul 3 mondial Alexander Zverev și intra în top 10 ATP, după victorii consecutive la Nadal (locul 4 mondial) și Djokovic (locul 1 mondial). „Practic, în acest moment ești cel mai bun jucător din lume. Chiar dacă ești mult mai tânăr, ai reușit să ne învingi pe toți. Avem un nou superstar în tenis și în curând ai putea fi noul lider mondial” – îi spunea Zverev la ceremonia de premiere, iar profeția sa se va împlini până la finalul anului: Carlos va deveni cel mai tânăr lider ATP din istorie, la 19 ani, 4 luni și șase zile, după ce va cuceri titlul de la US Open. Dar mai avem până atunci. Despre finala de la Madrid puteți citi mai multe aici.

    Rafa Nadal scrie din nou istorie la Roland Garros, Iga Swiatek uimește lumea tenisului

    Cum înaintăm încet spre vară în bilanțul anului în tenis, am ajuns și la cel de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului, Roland Garros, care va aduce surprize încă din prima zi. Ons Jabeur, una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, a fost învinsă în mod surprinzător de poloneza Magda Linette, locul 56 WTA. Pentru noi, prima zi avea să ne aducă una caldă, una rece, după cum am scris aici, unde făceam și o analiză a formei în care se aflau Simona Halep și Iga Swiatek, poloneza venind după o serie de cinci turnee câștigate la rând (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart și Roma).

    Prima săptămână la Roland Garros a fost una plină, cum era de așteptat. La feminin, Iga Swiatek a fost singura din top 10 care a rămas în săptămâna a doua, celelalte favorite din primul eșalon căzând pe capete: Barbora Krejcikova, Maria Sakkari, Paula Badosa, Anett Kontaveit, Ons Jabeur, Aryna Sabalenka, Karolina Plsikova, Danielle Collins și Garbine Muguruza.

    Dintre cele șapte jucătoare ale noastre prezente pe tabloul principal la simplu, doar una a supraviețuit primei săptămâni. Și nu este vorba despre Simona, ci despre Irina Begu, protagonistă și a unui moment dramatic în meciul din turul doi cu rusoaica Ekaterina Alexandrova. Simona era eliminată în turul al doilea, acesta fiind cel mai slab rezultat al ei la Paris din 2015, când pierdea tot în turul doi.

    De data asta, un atac de panică, primul din carieră, cum avea să mărturisească, i-a venit de hac, într-un moment în care sportiva conducea în meci. Își adjudecase ușor primul set în fața chinezoaicei de 19 ani Qinwen Zheng, 6-2, și conducea cu break, 2-1 în setul secund.

    Despre toate acestea, dar și o avancronică, la acel moment, a finalei masculine din sferturi, Rafa Nadal – Nole Djokovic, citiți aici.

    Deznodământul Open-ului francez va fi unul destul de previzibil. Iga Swiatek avea să se impună fără emoții în finala cu adolescenta Coco Gauff, câștigând al doilea Roland Garros din carieră, al șaselea turneu consecutiv și ajungând la 35 de victorii la rând. O egala astfel pe Venus Williams, într-un top care cuprinde jucătoarele de după anul 2000. În secolul 21, doar Roger Federer (42 victorii în 2006) și Novak Djokovic (43 în 2011) o întrec la numărul de victorii consecutive. Despre această performanță uluitoare am scris pe larg aici.

    Rege pe zgură, Rafa Nadal avea să scrie încă o pagină de istorie pe suprafața lui favorită, adjudecându-și al 14-lea trofeu la Paris și al 22-lea Mare Șlem – două recorduri absolute. A fost pentru prima dată când Nadal a câștigat în același an Australian Open și Roland Garros – la 36 de ani și luptându-se aproape permanent cu accidentările.

    Despre finala cu „ucenicul” Casper Ruud la care a asistat însuși regele Spaniei, dar și despre semifinala dramatică în care oponentul său, Alexader Zverev, și-a accidentat grav o gleznă, puteți citi aici.

    Un Wimbledon cum nu a mai fost altul vreodată

    Wimbledon 2022 a fost unul care va rămâne în istorie. Din păcate, nu din motive pozitive, ci din unele generate de războiul din Ucraina. La această ediție nu s-au acordat puncte jucătorilor, WTA și ATP luând această decizie ca protest după ce organizatorii de la Wimbledon au interzis prezența jucătorilor din Rusia și Belarus. Decizia a fost aspru contestată, însă nu a fost dublată de un boicot al celorlalți jucători, cum poate s-ar fi așteptat multă lume. Prestigiul Wimbledon-ului este prea mare ca un jucător să-și refuze șansa de a participa – doar participarea la acest turneu este o onoare uriașă în sine.

    Printre jucătorii care nu au putut participa din cauza interdicției stabilite de organizatori s-a aflat și liderul ATP de la acea vreme, Daniil Medvedev, dar și compatriotul său Andrei Rublev, precum și jucătoarele din Belarus Arina Sabalenka și Victoria Azarenka.

    Pe lângă această controversă uriașă, a existat și una mai mică și care ne privea direct – dacă Simona Halep, câștigătoarea penultimei ediții de la Wimbledon (în 2019, pentru că în 2020 turneul nu a avut loc din cauza pandemiei) să deschidă sau nu meciurile feminine pe terenul central, în lipsa campioanei din anul precedent, care se retrăsese, Ashely Barty. Ce s-a întâmplat până la urmă, dar și o avancronică a celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului puteți citi aici.

    Simona ajungea la Wimbledon cu un moral bun, după ce jucase semifinale la Birmingham, pe iarbă. Despre cum am fost la un pas să avem o finală românească la acest turneu puteți citi aici.

    Wimbledon 2022 a fost o ediție fără puncte, dar cu multă emoție și surprize. Prima mare surpriză la fete a venit în ziua a doua a turneului, când Harmony Tan o elimină pe Serena Williams în primul tur la Wimbledon. Este victoria carierei pentru jucătoarea franceză.

    Serena Williams își vedea din nou spulberate speranțele pentru obținerea unui nou trofeu de Mare Șlem, al 24-lea.

    În ziua a treia, Greet Minnen a obținut prima victorie a carierei în fața unei jucătoare din top 10, învingând-o surprinzător pe Garbine Muguruza în primul tur, scor 6-4, 6-0.

    Tot în ziua 3, favorita spectatorilor, campioana de la US Open Emma Raducanu, a fost învinsă surprinzător de franțuzoaica Caroline Garcia, aflată în mare formă în sezonul de iarbă. Garcia este una dintre marile surprize ale acestui an, reușind o revenire uluitoare în clasament și câteva victorii absolut senzaționale. Printre altele, o va învinge în aceeași lună pe Iga Swiatek chiar la ea acasă pentru, a se califica în semifinalele turneului de la Varșovia pe care îl va și câștiga – în fața unei românce, Ana Bogdan.

    Ziua a patra a fost una deosebit de emoțională la Wimbledon. Jucătoarea belgiană Kristen Flipkens a jucat ultimul meci din carieră. A fost să fie cu Simona Halep, care se califica astfel în turul al treilea. Îmbrățișarea de la fileu a celor două jucătoare și Kristen în lacrimi au fost imaginile zilei la Wimbledon.

    În ziua 6 Alizé Cornet a devenit eroina de la Wimbledon: a reușit ceea ce nicio jucătoare nu reușise din februarie până în iulie – să o învingă pe cea imbatabilă, lidera mondială Iga Swiatek, deținătoare a unei serii incredibile de 37 de victorii consecutive. În minimum de seturi! A fost una dintre surprizele turneului și chiar ale anului.

    Ziua 7 aducea o nouă surpriză. Tatjana Maria (34 de ani, 103 WTA) se califica senzațional în sferturi la Wimbldeon, după ce o elimina pe Jelena Ostapenko (25 de ani, 17 WTA), scor 5-7, 7-5, 7-5. Letona era văzută ca una dintre favorite, după ce Iga Swiatek, numărul 1 mondial, părăsise competiția. Tatjana, mamă a două fetițe, atingea cea mai bună performanță într-un turneu de Mare Șlem, A salvat mingi de meci în setul al doilea.

    Ziua 11. Ons Jabeur trecea în trei seturi de buna sa prietenă Tatjana Maria, pentru a se califica în prima finală de Mare Șlem din carieră. Devenea prima jucătoare din Africa și prima arabă care reușește o astfel de performanță.

    În ziua a 11-a, Elena Rybakina se dovedește prea puternică pentru Simona Halep. Într-o zi în care jucătoarea noastră a fost trădată de serviciu, i-a fost imposibil să-i țină piept puternicei jucătoare kazahe, pe care o învinsese greu, în câte trei seturi, în întâlnirile lor anterioare. Ca în majoritatea situațiilor în care Simona este învinsă, jucătoarea care o învinge va fi și câștigătoarea turneului.

    Organizatorii de la Wimbledon au interzis prezența jucătorilor și jucătoarelor din Rusia și Belarus, dar ironia sorții face ca trofeul fetelor să meargă la o jucătoare de origine rusă. În ziua 13, Elena Rybakina, născută la Moscova și care a reprezentat Rusia până în umră cu câțiva ani, scrie istorie la Wimbledon, devenind prima jucătoare din Kazahstan care câștigă un turneu de Mare Șlem.

    Învinsă surprinzător, Ons Jabeur a scris și ea istorie la Wimbledon.

    Ziua a 14-a a adus multașteptata finală a băieților, unde veteranul Novak Djokovic avea să îl întâlnească pe rebelul circuitului ATP, Nick Kyrgios. În mod surprinzător condus cu 2-0 la întâlnirile directe (ambele în 2017 pe hard), sârbul de 35 de ani, atunci locul 3 mondial, avea să se impună în patru seturi, 6-4, 3-6, 4-6, 6-7 (3), după 3 ore de joc, în fața australianului de 27 de ani, locul 40 ATP, aflat la prima lui finală de Mare Șlem.

    Nole a celebrat în mod „tradițional” al șaptelea trofeu la Wimbledon, mănând puțină iarbă de pe terenul central. Era al patrulea Wimbledon la rând câștigat de Nole, pe care doar Andy Murray l-a învins într-o finală aici.

    La finala masculină a fost prezent și prințul George, aflat pentru prima dată în loja regală la Wimbledon, alături de părinții săi, William și Kate.

    Au fost momente memorabile pe terenul central de la Wimbledon, la finalul finalei băieților.

    „Ești un fel de zeu al tenisului”, i-a transmis Nick Kyrgios adversarului său din finala de la Wimbledon, Nole Djokovic, la interviul de pe teren. „Nu știu dacă o să mai ajung aici”, a mai spus australianul. „Prietene, o să te întorci aici!”, i-a replicat Novak.

    Kyrgios a încălcat codul vestimentar al competiției în cadrul ceremoniei de premiere și în fața Ducesei de Cambridge (la acel moment, între timp a devenit prințesă de Wales), purtând celebra șapcă roșie Jordan, pe care a etalat-o după fiecare meci din turneu, la interviul de pe teren și la conferința de presă.

    Fetița lui Novak Djokovic, Tara, i-a făcut o surpriză tatălui ei și a apărut la discursul de învingător de după meci. Nole a explicat că fetița nu are încă 5 ani și nu a putut fi prezentă la meci. Cu toată familia la finală, inclusiv părinții lui, campionul a explicat absența fiului lui, Stefan: avea și el un meci. Băiatul a apărut la mai multe antrenamente de-ale lui Nole în timpul turneului.

    O vară bună pentru românce

    După Wimbledon, tot în iulie, Irina Begu câștiga al cincilea titlu al carierei la Palermo, pe zgură. Performanța venea la 5 ani de la ultimul trofeu la simplu, ridicat la București în 2017, după o finală cu nemțoaica Julia Goerges.

    De data aceasta, Irina a trecut fără probleme, în două seturi, 6-2, 6-2, de favorita gazdelor, aflată la prima finală a carierei, Lucia Bronzetti.

    La final de iulie, o nouă veste bună pentru tenisul feminin românesc: la 29 de ani, Ana Bogdan atingea prima finală WTA din carieră. Greu de crezut că a reușit acest lucru abia acum, văzând-o la ce nivel poate să joace. Sportiva din Sinaia ajunsese până atunci doar în semifinale, ultima dată în urmă cu 4 ani, în două turnee consecutive, ambele în America Latină – Monterrey şi Bogota. În turneul de la Varșovia, Ana a spart gheața și a ajuns în ultimul act fără set pierdut. Cel mai lung meci l-a avut chiar în semifinale, două ore și 13 minute, cu Katerina Baindl (fostă Kozlova) din Ucraina, scor 7-5, 7-5.

    În finală, românca nu îi va face însă față lui Caroline Garcia. Franțuzoaica era într-o formă care amintea de Caroline de acum câțiva ani, când se afla în top 10. Așa s-a explicat și faptul că a produs surpriza turneului și una dintre surprizele sezonului trecut, eliminând-o pe Iga Świątek la ea acasă, în sferturi.

    La doar o săptămână după prima finală WTA a carierei, Ana avea să ridice și primul trofeu WTA. A făcut-o chiar în România, la prima ediție a BCR Iași Open, turneu WTA 125. Sportiva a trecut în finală de Panna Udvardy, din Ungaria, cu 6-2, 3-6, 6-1. La 29 de ani, românca își trecea în palmares cel mai important titlu din carieră, după cele ITF obținute, și urca până pe locul 63 în clasamentul WTA.

    Simona Halep și toamna surprizelor

    Luna august aduce noutăți din partea Simonei Halep. Aflată la Washington, la turneele dinainte de US Open, sportiva noastră avea să anunțe că are de acum o echipă „sută la sută Mouratoglou”.

    Renunța, din nou, la preparatorul fizic Teo Cercel, cel care-i fusese alături ani de zile, ultimul „supraviețuitor” român din echipa ei, după ce cu puțin timp înainte renunțase și la managerul Virginia Ruzici. Despre aceste schimbări radicale pe care nu le-am considerat neapărat de bun augur am scris mai pe larg aici.

    Washington D.C se pare că nu-i priește Simonei. Pentru a doua oară consecutiv (ce-i drept, la distanță de 5 ani) la o participare a ei la turneul WTA 250 de aici, jucătoarea se vedea forțată să abandoneze în timpul jocului, din cauza stării fizice provocate, cel mai probabil, de condițiile de căldură și umiditate din capitala Statelor Unite. Suprafața de ciment pe care se joacă amplifică temperatura la nivelul solului, astfel că dacă în aer sunt 33 – 34 de grade, la nivelul solului se ajunge și la 42 – 45 de grade Celsius. Românca a renunțat în turul 2, la scorul 7-5, 2-0 pentru rusoaica Ana Kalinskaia, după ce revenise spectaculos în primul set de la 0-4 pentru a egala la 5. Avea însă să piardă ghemul pe serviciu care ar fi dus-o la 6-5, deși a  avut avantaj, conducând cu 40-0. Sportiva noastră a chemat medicul de câteva ori în timpul meciului, dar a renunțat în cele din urmă, când era condusă cu break în setul doi. Ea abandona și în 2017, în sferturile de finală cu Ekaterina Makarova, tot din cauza epuizării fizice și deshidratării. Iar anul următor refuza să mai participe la turneu.

    Atât le-a trebuit „oamenilor de bine” care încep să jubileze la vreo înfrângere a Simonei și pentru care nu e vorba despre tenis, (după cum scriam aici) despre plăcerea de a urmări un sport care îți place, așa cum urmărești un spectacol de balet sau un film interesant – cu încântare, curiozitate, admirație și chiar recunoștință. Pentru mulți, Simona este despre „a câștiga” – în orice zi și în orice condiții, ca o mașină pusă pe programul „win” și care nu poate da greși. Un meci sau un trofeu câștigat de Simona nu e despre ea, despre munca ei, despre antrenamentele, sacrificiile, dorințele, personalitatea, cariera ei – victoria reverberează asupra tuturor. E o victorie colectivă, inclusiv a lui Gigel, care nu prea cunoaște el regulile la tenis, dar știe că Simona îi e datoare să câștige, în virtutea unui contract nescris, dar subînțeles – doar e româncă, de-a noastră, deci trebuie să ne dea socoteală în fiecare zi, în tot ce face.

    Acești „atotștiutori” au început să vorbească despre cum Simona Halep „e terminată”, s-au întrecut în a dat verdicte și a pronostica cele mai sumbre scenarii, pe care cea mai bună jucătoare de tenis pe care a dat-o vreodată România avea să le spulbere ca o mare campioană.

    Simona a câștigat la Toronto trofeul cu numărul 24 al carierei și al 9-lea de nivel WTA 1000, învingându-le pe rând pe Donna Vekic, Shuai Zhang, Jil Teichmann, Coco Gauff, Jessica Pegula și Beatriz Haddat Maia. A pierdut doar două seturi în șase meciuri – în semifinale cu americanca Pagula și în finala cu brazilianca Haddat Maia, ambele meciuri deosebit de disputate. Era primul trofeu câștigat alături de antrenorul Patrick Mouratoglou și noua echipă.

    Pentru Simona, acest succes marca nu doar revenirea în top 10 mondial, „acolo unde îi este locul”, după cum a subliniat la ceremonia de premiere organizatorul turneului (și de unde ieșea în urmă cu un an din cauza accidentării teribile de la Roma care o împiedicase să-și apere punctele în 2021), pentru ea era un moment crucial al recăpătării încrederii că încă poate să facă lucruri mari în tenis, că încă are toate armele pentru a fi acolo, în cel mai înalt punct. Era încununarea unui an greu, greu în alt fel decât 2021, dar tot greu, cu suișuri și coborâșuri, un an de căutări și un an în care, după cum mărturisea, și-a regăsit plăcerea pentru tenis.

    După ce câștiga la începutul lui 2022 un trofeu WTA 250 la Melbourne, pentru Simona avea să urmeze un sezon cu multe provocări și semne de întrebare, cu scăderi de motivație și chiar gânduri de retragere. Plecarea lui Darren Cahill din echipă în toamna lui 2021 avea să lase un gol ce părea greu de acoperit, însă cooptarea lui Patrick Mouratoglou era probabil cea mai bună decizie pe care Simona o putea lua, pentru că un antrenor de talia lui Darren nu putea fi înlocuit de cineva mai puțin titrat.

    Alături de antrenorul francez, despre care Simona a declarat că este cel care i-a readus dragostea pentru tenis, jucătoarea a ajuns până în semifinale la Birmingham și Wimbledon, iar acum obținea titlul la Toronto, unde jucase finală în 2015. Simona mai câștigase de două ori Openul Canadei, dar de fiecare dată la Montreal (în 2016 și 2018) și își dorea un trofeu și la Toronto, acolo unde are numeroși fani care o susțin la fiecare meci. Așadar, un alt vis împlinit pentru sportiva noastră.

    La 48 de ore după ce devenea campioană la Toronto, Simona  Halep avea să câștige un meci de anduranță, în care s-a luptat nu doar cu o adversară deosebit de tenace, rusoaica Anastasia Potapova, dar mai ales cu durerile fizice și cu propriile limite. Când toată lumea se aștepta să se retragă încă din primul set, Simona nu doar că l-a câștigat, dar avea să reziste și unui decisiv și, în cele din urmă, să se califice în turul al doilea la Cincinnati. Adversara sa a felicitat-o îndelung la fileu. Simona Halep – Anastasia Potapova, 6-4, 3-6, 6-3, după două ore și 15 minute de joc

    Era, din păcate, ultimul moment profesional fericit, din acest an, pentru Simona. În turul doi avea să se retragă din cauza problemelor fizice, iar US Open avea să fie, din nou, unul de coșmar pentru sportiva noastră.

    „Meciul acesta e pentru Ucraina, pentru familia și pentru fanii mei!” Sunt cuvintele Dariei Snigur, o jucătoare de care, dacă nu am auzit până toamna trecută, mai mult ca sigur vom mai auzi.  La primul ei meci pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, ucraineanca de 20 de ani de pe locul 124  mondial a produs o surpriză uriașă și a învins o jucătoare din top 10. Din păcate, chiar pe jucătoarea noastră din top 10.  Simona  Halep, favorită 7, care venea după un parcurs excelent la Wimbledon (semifinale) și Toronto (trofeu), se vedea eliminată încă din primul tur la US Open Tennis Championships, pentru a treia oară în ultimele cinci participări!!! Asta spune multe despre relația ei cu acest turneu, singurul de Grand Slam unde nu a jucat  finală și unde are  o singură semifinală – în 2015.

    Va fi o înfrângere greu de digerat pentru sportiva noastră, care se vedea eliminată de o jucătoare venită din calificări. Simona a greșit mult, iar meciul a fost unul ciudat, după cum o arată și scorul, 2-6, 6-0, 4-6, însă prestația  Dariei a fost mult peste nivelul unei jucătoare de top 200. În setul decisiv, Simo a reușit o revenire senzațională, de la 1-5 la 4-5 și a salvat mingi de meci. Din păcate, cu o stăpânire de sine ieșită din comun pentru o jucătoare atât de lipsită de experiența marilor scene, Snigur a revenit în ultimul ghem de la 0-30 și a încheiat partida cu o victorie în care nici ea nu spera, după cum a mărturisit: „Nu credeam că o pot învinge pe Simona!” Reacția ei și cea a tatălui ei la finalul meciului spun, de altfel, totul, despre cât a însemnat această victorie, cea mai mare a carierei, pentru Daria.

    Din partea Simonei urma, la puțin timp după US Open, un anunț-șoc în viața personală: divorțul de Toni Iuruc, la doar un an de la căsătoria civilă. Anterior, presa din România anunțase că pe 13 noiembrie sportiva urma să se căsătorească religios. „Nunta anului în România”, cum a fost numită, nu a mai avut, așadar, loc.

    Cel mai greu meci al carierei pentru Simona Halep. Șoc în lumea tenisului

    Jucătoarea va lipsi în perioada următoare de pe terenul de tenis, timp în care va suferi o operație la nas (un mixt terapeutic-estetic), după care, la sfârșitul lui octombrie, un anunț șoc va cădea ca un trăsnet în lumea tenisului: Simona Halep, suspectă de dopaj la US Open. Pe cât de neverosimil, pe atât de șocant pentru toată lumea care o cunoaște pe Simona, personal sau indirect, ca sportivă și mare campioană, cu atât mai mult cu cât substanța dopantă incriminată, Roxaduxstat, este una dintre cele care aduc una dintre cele mai mari penalizări: suspendare între 2 și 4 ani! Despre această substanță puteți citi mai pe larg aici.

    Pentru Simona avea să înceapă cel mai greu meci al carierei, după cum avea să mărturisească. Iar meciul continuă și acum, la început de 2023. Sportiva este momentan suspendată din tenis și încă se judecă acest caz, despre care nu au fost date foarte multe informații. Detalii despre judecarea acestui caz de dopaj puteți citi aici, aici și aici.

    Printre primii care au reacționat a fost fostul antrenor al Simonei, Darren Cahill. Australianul a fost categoric în mesajul său public: Nu există NICIO şansă ca Simona să ia în cunoştinţă de cauză sau intenţionat orice substanţă de pe lista interzisă. Niciuna. Zero! Puteți citi pe larg despre reacția lui Cahill aici.

    S-a vorbit mult despre reacția antrenorului australian, prin comparație cu reacția actualului antrenor al Simonei. Mesajul lui Mouratoglou, venit tardiv, a părut rece și a fost mult mai puțin apreciat de fanii sportivei din România. În plus, mulți dintre ei nu s-au ferit să acuze în social media echipa francezului pentru circumstanțele care ar fi dus la scandalul de dopaj în care s-a văzut implicată sportiva.

    În 30 de ani de carieră nu mi s-a întâmplat așa ceva. Am încredere totală în Simona și vom lupta împreună să dovedim că este nevinovată, a fost, pe scurt, mesajul antrenorului francez, despre care puteți citi mai multe aici.

    Iar diferențele dintre cei doi antrenori nu se opresc aici. În timp ce Mouratoglou apărea public și sărbătorea victoriile noului său elev, Holger Rune (despre care a spus că îl va antrena până la întoarcerea Simonei pe teren), Darren Cahill (care îl antrenează în prezent pe Jannik Sinner) a venit în România pentru a o susține pe fosta sa elevă. Aici s-a întâlnit atât cu Simona, cât și cu foști colaboratori ai sportivei, precum Daniel Dobre și Teo Cercel.

    Numeroase mesaje de susținere au venit mai ales de la sportivele din România, printre care și de la Sorana Cîrstea, despre care se știe că nu are o relație apropiată cu Simona Halep.

    Chiar dacă poate nu suntem cele mai bune prietene, o știu pe Simona suficient de bine pentru a crede cu tărie că nu ar atinge niciodată intențional o substanță dopantă.

    Tenisul reprezintă un sport al fair-play-ului și lasă rivalitățile deoparte. Ea e o jucătoare grozavă și cred că a câștigat prin propriile merite.

    Chiar sper că va ieși din situația asta și va ajunge la lumina atât de necesară pentru ea și pentru sportul nostru iubit.

    WADA este o organizație profesionistă și o va ajuta să o scoată la capăt”, a scris Sorana Cîrstea, pe Instagram.

    Reacții de susținere pentru sportiva noastră au venit și din vârful tenisului feminin mondial, chiar de la preşedintele Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), Steve Simon, care a declarat că nu ar pune sub semnul întrebării integritatea Simonei Halep.

    O reacție nepotrivită și considerată de internauți lipsită de clasă a venit de la soțul Serenei Williams, Alexis Ohanian.

    La câteva ore după anunțul Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului privind cazul Simona Halep, Ohanian a redistribuit pe Twitter o fotografie de la meciul pe care Serena l-a disputat împotriva Mariei Sharapova la US Open 2019.  În fotografie, fondatorul platformei Reddit apare purtând un tricou cu logo-ul D.A.R.E. (Drug Abuse Resistance Education, o campanie anti-drog desfășurată în America în anii ’90), mesajul fiind îndreptat la acel meci spre Sharapova,  care revenea după o suspendare de 15 luni (fusese depistată pozitiv la Meldonium).

    Fără a menționa numele Simonei, Ohanian a scris pe Twitter, la postarea cu fotografia respectivă: „Ce purtați cu toții de Halloween anul acesta??? Este un look care nu se demodează niciodată, se pare”.

    Aluzia evidentă la adresa Simonei  i-a atras numeroase critici, unele dintre ele sub forma unor acuzații privind presupuse situații în care dopajul Serenei Williams ar fi fost mușamalizat sau făcând referire la finala de la Wimbledon 2019, când Simona a învins-o categoric pe Serena, dar și mesaje rasiste și sexiste.

    Anul 2023 începe fără Simona Halep la turneele premergătoare Australian Open și fără vești privind mersul demersurilor în cazul de dopaj. Însă cu motive de optimism, dacă e să analizăm ultimul mesaj postat de Simona pe Instagram, în care scrie că după norii grei din 2022, așteaptă soarele în 2023.


    „2022, norii tăi au fost grei. 2023, adu-mi Soarele, te rog!”, a scris fostul lider WTA în noaptea dintre ani. Reacțiile au apărut imediat, iar printre cei care au comentat a fost și actorul Andi Vasluianu, care a scris: „Deasupra norilor e soare!”.

    Răspunsul Simonei Halep este unul optimist și care ne poate da speranțe: „Am citit toate mesajele voastre și vreau să vă mulțumesc din suflet pentru gândurile frumoase! Sunt în drum spre soarele de deasupra norilor, @andi.vasluianu. Nu mă las eu așa ușor! Vă îmbrățișez pe toți și vă doresc un an plin de zile senine!”

    US Open. Un puști de 19 ani scrie istorie. Imbatabila Iga

    Ultimul turneu de Mare Șlem al anului avea să debuteze într-o notă pozitivă pentru noi. Pe un teren anonim, unde nu ești intervievat atunci când obții victoria, fie ea banală sau senzațională, Gabi Ruse și-a făcut și ne-a făcut, încă din prima zi, bucuria de a se califica în turul 2.

    Emoția sportivei la finalul meciului spune totul despre cât a însemnat pentru ea această victorie.

    Nu doar că turul doi era o premieră pentru Gabi la turneul newyorkez, dar  venea după ce la începutul lunii suferise o operație la încheietura mâinii stângi. Ultimul ei meci data din iulie. Practic, Gabi nu a jucat deloc pe hard înainte de turneul de la Flushing Meadows și a reușit totuși să treacă, într-un meci extrem de echilibrat, de periculoasa australiancă de origine rusă Daria Saville, fostă Gavrilova (28 ani, 58 WTA). A fost  3-6, 6-2, 6-4, după două ore şi 15 minute de joc.

    În turul al doilea se va califica și Sorana Cîrstea, după o victorie în fața nemțoaicei Laura Siegemund, în timp ce Jaqueline Cristian s-a alăturat Simonei Halep pe lista eliminatelor în primul tur, dar într-un cu totul alt context: Jaq nu mai jucase din februarie, când a suferit o accidentare gravă la genunchi, la Doha, și a avut nevoie de intervenție chirurgicală și recuperare. Prezența ei la US Open a fost în sine o victorie. În plus, jucătoarea noastră era eliminată de numărul 2 mondial de la acea vreme, estonianca Anett Kontaveit.

    O mare surpriză avea să ne facă în primul tur și Irina Begu  (32 ani, 42 WTA), care reușea să o învingă pe Elise Mertens, aflată în acel moment pe locul 33 WTA, dar jucătoare aflată multă vreme în apropiere de de top 10. Irina a revenit spectaculos după ce a fost condusă cu 6-3 și 2-0. Jucătoarea noastră a câștigat șase ghemuri consecutive și și-a adjudecat la 2 setul secund, iar apoi a reușit o nouă revenire de senzație, după ce fusese condusă cu 3-1 de belgiancă în decisiv. Irina Begu – Elise Mertens 3-6, 6-2, 6-3, pentru o calificare SEN-ZA-ȚI-O-NA-LĂ în runda a doua.

    De altfel, Irina Begu este cunoscută pentru reveniri de senzație în meciuri în care este condusă, dar și pentru victorii obținute la jucătoare mari. În martie, românca se calificase în turul 3 la Miami Open, după ce o învinsese în două seturi pe Aryna Sabalenka, favorita nr. 1 a competiției, scor 6-4, 6-4.

    Din păcate pentru noi, toate cele trei românce care au supraviețuit turului 1 vor fi eliminate în turul secund.

    Dar US Open avea încă multe povești de depănat. Toți ochii erau ațintiți la ultimul Mare Șlem al anului asupra jucătoarei cu origini românești și chineze Emma Răducanu. Britanica scria istorie cu un an în urmă când, la 18 ani, devenea prima jucătoare din istorie venită din calificări care câștiga un trofeu de Grand Slam. Reușea această performanță FĂRĂ SĂ PIARDĂ SET. Un an mai târziu, Emma, care a avusese deja un sezon slab și nu a confirmase în niciun fel triumful de la New York din 2021, devenea doar a treia deținătoare a titlului din istorie care pierde anul următor încă din primul tur. De data aceasta, FĂRĂ SET CÂȘTIGAT. 

    Mai reușiseră o astfel de contrapeformanță doar Svetlana Kuznețova, în urmă cu aproape 20 de ani și Angelique Kerber, cu 5 ani în urmă. A fost un meci cu multe break-uri, mai strâns decât o arată scorul, 6-3, 6-3, în care Emma  a primit și îngrijiri medicale la degetele mâinii drepte.  Alizé Cornet  a arătat încă o dată că îi plac meciurile importante, pe scenele mari – ne amintim cum le elimina pe Simona Halep la Australian Open și pe Iga Swiatek la Wimbledon. O analiză pre-US Open 2022, despre parcursul Emmei Răducanu în anul de după triumful din 2021, aici.

    Tot în primul tur a fost eliminată și campioana din 2020 de la US Open, după un an de asemenea dezastruos, Naomi Osaka, de către americancca Danielle Collins.

    Cu sânge și sudoare, în turul trei la US Open! Rafa Nadal a reușit o victorie… dureroasă în turul doi la  Flushing Meadows, în fața italianului Fabio Fognini. Conducea cu 2-1 la seturi și 3-0 în setul 4, când spaniolul a reușit să se lovească singur cu rama rachetei peste nas și față, într-o scenă ușor tragi-comică, demnă de filmele cu Stan și Bran.

    A aruncat racheta, apoi s-a întins pe jos, pipăindu-și nasul care sângera. A fost o lovitură urâtă, iar campionul spaniol a primit îngrijiri medicale, i-a fost pansat nasul, după care a continuat meciul, cu un pansament roz (în ton cu echipamentul) pe nas.

    „Am fost puțin amețit la început, a durut puțin”, a declarat Rafa la finalul meciului, când a mărturisit că i s-a mai întâmplat așa ceva cu crosa de golf, niciodată cu racheta de tenis.

    Caroline Garcia a avut un parcurs incredibil la US Open și a ajuns în premieră într-o semifinală de Grand Slam. Franțuzoaica a traversat o perioadă incredibilă, care a amintit de Caroline de acum câțiva ani, când se afla pe locul 4 mondial, iar Andy Murray prognoza că va fi numărul 1 într-o zi. Garcia a trecut în sferturi de favorita gazdelor, Coco Gauff, spulberând speranțele americancei de 18 ani la trofeu. Caroline o învinsese în iulie pe lidera mondială, Iga Swiatek, chiar la ea acasă, la turneul de la Varșovia.

    De altfel, franțuzoaica avea să încheie anul câștigând Turneul Campioanelor și este una dintre jucătoarele de urmărit și în 2023.

    În finalele US Open se va scrie din nou istorie, atât la fete, cât și la băieți. Iga Swiatek a dovedit că este aproape imbatabilă în finale: în acel moment câștiga a zecea finală din 11 jucate. Mai precis, câștiga ultimele 10 finale jucate, fără să piardă set.

    Poloneza o învingea în ultimul act de la Flushing Meadows pe Ons Jabeur, aflată în poziția opusă: 3 titluri din 9 finale jucate. În plus, tunisianca era la a doua finală consecutivă pierdută, după cea de la Wimbledon. În schimb, la 21 de ani, Iga își trecea în palmares al treilea titlu de Mare Șlem din carieră, și al doilea anului, după cel de la Roland Garros. Statistica din dreptul polonezei, în 2022, era uluitoare: 7 titluri din 7 finale jucate.

    Până la finalul anului, Iga avea să mai câștige o finală (la San Diego) și să mai piardă una (la Ostrava), palmaresul ei la început de 2023 fiind 11 finale câștigate din 13 jucate în carieră (8 din 9 doar în 2022).

    Ons a fost dărâmată de această înfrângere, iar imaginile cu ea după meci au făcut înconjurul internetului. La fel și imaginea de la ceremonia de premiere, când, deși vizibil afectată, sportiva a avut grijă să aranjeze ceva în outfitul adversarei sale. Un gest mărunt, dar care spune totul despre personalitatea ei care, dincolo de tenisul spectaculos pe care îl joacă, cucerește și atrage simpatie pe toate continentele. Oamenii o iubesc și o susțin la meciuri, dar tunisianca este simpatizată inclusiv de colegele ei din circuit (situație destul de rară în tenisul feminin.)

    Istorie s-a scris la US Open și la băieți. Carlos Alcaraz devenea, la 19 ani și 4 luni, cel mai tânăr lider mondial din istorie, depășindu-l pe australianul Lleyton Hewitt, numărul 1 ATP la  20 ani și 9 luni.

    „Carlitos” reușea și un alt record: era jucătorul care petrecuse cel mai mult timp pe teren în timpul unei competiţii de Mare Şlem, cu un total de 23 de ore şi 40 de minute. Pentru a se califica în finală, spaniolul a disputat trei meciuri consecutive în cinci seturi. Recordul anterior îi aparţinea sud-africanului Kevin Anderson, care a pierdut finala de la Wimbledon în 2018 după ce a petrecut 23 de ore şi 20 de minute pe teren.

    Carlos Alcaraz – Casper Ruud, 6-4, 2-6, 7-6 (1), 6-3, într-o finală la US Open deosebit de spectaculoasă, cu lovituri incredibile de ambele părți.

    La rândul său, Casper Ruud ajungea pentru a doua oară în carieră și în 2022 într-o finală de Mare Șlem. O pierdea și pe aceasta  tot în fața unui spaniol, după ce la Roland Garros era învins de Nadal.

    Norvegianul joacă însă un tenis de mare campion și, dacă a ratat trofeul de la New York și, odată cu el, postura de lider mondial, viitorul arată bine pentru jucătorul de 23 de ani care se antrenează la Academia lui Rafa Nadal, idolul său. Casper a fost aplaudat la scenă deschisă  pe Arthur Ashe, iar loviturile sale senzaționale au ridicat publicul în picioare.

    Sfârșitul unei ere. Retragerea Titanilor

    2022 a fost anul în care au spus adio tenisului profesionist cei doi sportivi considerați de mulți drept cei mai buni ai tuturor timpurilor, adevărații GOAT (Greatest of All Time) ai tenisului feminin, respectiv masculin, chiar dacă poate statisticile nu sunt de partea lor la modul absolut: Serena Williams și Roger Federer.

    Serena Williams a ales să se retragă la US Open, iar anunțul l-a făcut înaintea turneului, într-un articol emoționant apărut în revista Vogue din luna septembrie.

    „În această dimineață,  eram cu fiica mea, Olympia, care împlinește cinci ani luna aceasta, pe drum să-i facem pașaportul  înainte de o călătorie în Europa. Suntem în mașina mea, iar ea îmi ține telefonul în mână, folosind o aplicație educațională interactivă care îi place. Vocea robotului îi pune o întrebare: Ce vrei să fii când vei fi mare? Ea nu știe că ascult, dar pot auzi răspunsul pe care îl șoptește la telefon”: Vreau să fiu  soră mai mare.

    Astfel începea articolul emoționant în care marea jucătoare americană anunța că retragerea ei din tenis este una iminentă. De 23 de ori campioană de Mare Șlem la simplu, Serena mărturisea că acesta este un moment deosebit de dureros pentru ea, că niciodată nu a vrut să fie nevoită să aleagă între tenis și familie și că „nu este drept” că trebuie să facă asta. Amintind că era însărcinată în două luni când a câștigat Australian Open în 2017, marea campioană scria că urmează să împlinească 41 de ani, vrea să aibă încă un copil  și este momentul „să renunțe la ceva”.

    La US Open, fiecare meci al Serenei a fost o sărbătoare, sportiva fiind ovaționată și omagiată pentru uimitoarea ei carieră, în care a adunat 858 de victorii,  73 de titluri la simplu, 23 de titluri de Mare Șlem (câte 7 la Australian Open și Wimbledon, 6 la US Open și 3 la Roland Garros), 4 medalii olimpice de aur și a fost 319 săptămâni pe locul 1 mondial.

    Marea sportivă își încheia cariera în turul al treilea la US Open, după o luptă aprigă și frumoasă cu o jucătoare talentată, dar pe care istoria tenisului nu o va aminti, cel puțin până acum, într-un context mai glorios decât acesta.

    Roger Federer, Michelle Obama, Simona  Halep și Patrick Mouratoglou sunt printre cei care i-au transmis mesaje Serenei Williams, la retragerea din tenisul profesionist, după cum puteți citi mai pe larg aici.

    Serena nu a scris istorie singură, ci alături de Venus. Nu ar fi existat Serena, dacă nu ar fi fost Venus, avea să spună, atât de simplu și de frumos, despre sora ei mai mare, cea care a deschis drumul spre succes și care a fost inițial cea mai talentată dintre ele două. Cea aflată în lumina reflectoarelor, văzută ca o viitoare mare campioană.

    Începutul carierei celor două surori și rolul tatălui lor în istoria care se va scrie timp de 25 de ani au fost surprinse într-un film artistic autobiografic lansat la finalul lui 2021, King Richard.

    Serena nu a reușit să-și îndeplinească visul de a mai cuceri încă un trofeu de Mare Șlem pentru a egala recordul absolut deținut de Margaret Court, deși a ajuns în ultimii ani în mai multe finale. Le-a pierdut pe toate, ultima câștigată datând din 2017, când triumfa la Australian Open fiind însărcinată.

    Dincolo de calculele hârtiei, Serena va rămâne o legendă a tenisului feminin și a sportului în general. Alături de sora ei Venus a dărâmat bariere și a schimbat mentalități într-un sport considerat ani de zile unul al privilegiaților. Iar pentru mulți va rămâne pentru totdeauna GOAT.

    Cel mai iubit. Cel mai elegant. Unicul

    Retragerea lui Roger Federer din tenis, previzibilă de câțiva ani, dar un moment de care ne temeam toți fanii lui , a fost, probabil, cel mai emoționant moment al anului în tenisul profesionist. Nu doar pentru că lacrimile lui Roger ne-au înduioșat pe toți, nu doar pentru că el însuși a fost atât de emoționat, ci pentru că rar vezi în sport lacrimi la retragerea unui sportiv din partea celui mai mare rival al său. Rar îi vezi într-un sport pe toți marii rivali ai unui campion alături de el în momentul retragerii.

    Pentru că marele Federer a ales să se retragă la Laver Cup, unde a jucat alături de cei care i-au fost, de-a lungul unei cariere impresionante, cei mai mari adversari. Iar unii dintre ei i-au devenit cei mai mari prieteni. Probabil cea mai frumoasă fotografie din sport din 2022 este a lui Roger Federer de mână cu Rafael Nadal, doi campioni care plâng ca doi copii. Destinele lor au fost strâns legate și probabil niciunul nu ar fi fost atât de mare fără celălalt. La fel cum nici Nole Djokovic nu ar fi fost, probabil, campionul care este azi, fără ceilalți doi titani.

    Federer este, probabil, cel mai iubit jucător al tuturor timpurilor, iar dacă este de înțeles că e adorat de fanii de pretutindeni, momentul retragerii lui din tenis a arătat cât de apreciat și iubit este inclusiv de foștii săi adversari și colegi de circuit. Iar asta este cu adevărat un lucru prețios și rar în sport, mai ales într-unul individual cum este tenisul.

    Cariera lui Federer este, fără îndoială, una impresionantă, dar nu contează și nu va conta niciodată cine are cele mai multe trofee, cine a fost mai multe săptămâni pe locul 1 mondial, la fel cum nu contează că, deși a deținut câțiva ani recordul la titluri de Grand Slam câștigate, a fost depășit până la urmă de Nadal și Djokovic.

    Federer este deasupra statisticilor, așa cum tenisul lui este mai mult decât sport, este aproape o artă. S-a vorbit de atâtea ori despre eleganța lui Federer și a tenisului lui, un tenis unic, cum probabil nu vom mai vedea vreodată. Pentru că Federer însuși este unic și nu poate fi comparat cu nimeni. Tenisul lui poezie nu poate fi cuprins și redus la statistici. Și poate că e mai bine că a fost depășit, în unele aspecte, de mai tinerii lui rivali și prieteni. Se pot bate ei pe recorduri și pe titlul de „cel mai”.

    Pentru că Federer este deasupra acestei competiții. El nu poate fi judecat cu aceeași măsură. El este „cel mai” în clasamente care nu țin de regulile ATP. El va rămâne mereu cel mai iubit. Cel mai elegant. Unicul. (după cum scriam aici).

    Cuvintele sunt greu de găsit într-un astfel de moment, dar Roger Federer le-a găsit pe cele mai potrivite pentru a-și anunța plecarea, dar totodată continuarea poveștii de iubire cu tenisul, dar din altă postură.

    „Pentru familia mea din tenis și nu numai,

    Dintre toate darurile pe care tenisul mi le-a oferit de-a lungul anilor, cel mai mare, fără îndoială, au fost oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului: prietenii mei, adversarii mei și, mai presus de toate, fanii care dau viață acestui sport. Astăzi, vreau să împărtășesc câteva vești cu voi toți.

    După cum mulți dintre voi știți, în ultimii trei ani am avut parte de provocări sub formă de accidentări și operații. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă. Dar cunosc, de asemenea, capacitățile și limitele corpului meu, iar mesajul său pentru mine în ultima vreme a fost clar. Am 41 de ani. Am jucat mai mult de 1500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc când este timpul să pun capăt carierei mele competiționale.

    Laver Cup de la Londra, de săptămâna viitoare, va fi ultimul meu eveniment ATP. Voi mai juca tenis în viitor, desigur, dar nu la Grand Slamuri sau în circuit.

    Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit. Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil.

    Aș dori să îi mulțumesc în mod special soției mele uimitoare, Mirka, care a fost alături de mine în fiecare minut. Ea m-a încălzit înainte de finale, a urmărit nenumărate meciuri, chiar și în timp ce era însărcinată în peste 8 luni și a suportat latura mea caraghioasă în drumurile pe care le-am făcut împreună cu echipa timp de peste 20 de ani. De asemenea, vreau să le mulțumesc celor patru copii minunați ai mei pentru că m-au susținut, mereu dornici să exploreze locuri noi și să creeze amintiri minunate pe parcurs. Să-mi văd familia încurajându-mă din tribune este un sentiment pe care îl voi prețui pentru totdeauna.

    De asemenea, aș dori să le mulțumesc și să recunosc aportul părinților mei iubitori și surorii mele dragi, fără de care nimic nu ar fi fost posibil. Un mare mulțumesc tuturor foștilor mei antrenori care m-au îndrumat întotdeauna în direcția cea bună… ați fost minunați! Și Federației Elvețiene de Tenis, care a crezut în mine ca tânăr jucător și mi-a oferit un start ideal.

    Vreau să mulțumesc și să recunosc meritele echipei mele extraordinare, Ivan, Dani, Roland și, în special, Seve și Pierre, care mi-au dat cele mai bune sfaturi și au fost mereu alături de mine. De asemenea, lui Tony, pentru că mi-a gestionat creativ afacerea timp de peste 17 ani. Sunteți cu toții incredibili și am iubit fiecare minut alături de voi.

    Vreau să le mulțumesc sponsorilor mei loiali, care sunt ca niște parteneri pentru mine, precum și echipelor și turneelor din circuitul ATP, care ne-au primit pe toți cu amabilitate și ospitalitate.

    Aș dori, de asemenea, să le mulțumesc adversarilor mei de pe teren. Am avut norocul de a juca atât de multe meciuri epice pe care nu le voi uita niciodată. Ne-am luptat corect, cu pasiune și intensitate, iar eu am încercat întotdeauna să fac tot posibilul să respect istoria jocului. Mă simt extrem de recunoscător. Ne-am împins unul pe celălalt, iar împreună am dus tenisul la noi niveluri.

    Mai presus de toate, trebuie să le mulțumesc în mod special fanilor mei incredibili. Nu veți ști niciodată câtă forță și câtă încredere mi-ați dat. Sentimentul de a intra pe stadioane și arene pline a reprezentat una dintre cele mai mari emoții din viața mea. Fără voi, aceste reușite ar fi fost mai degrabă goale și pustii, lipsite de bucuria și energia pe care le-am simțit.

    Ultimii 24 de ani au fost o aventură incredibilă. Deși uneori am impresia că au trecut în 24 de ore, au fost atât de profunzi și magici încât mi se pare că am trăit deja o viață întreagă. Am avut imensul noroc de a juca în fața voastră în peste 40 de țări diferite. Am râs și am plâns, am simțit bucurie și durere și, mai presus de toate, m-am simțit incredibil de viu. Prin călătoriile mele, am întâlnit mulți oameni minunați, care vor rămâne prieteni pe viață, care și-au făcut mereu timp în programul lor încărcat pentru a veni să mă vadă jucând și să mă încurajeze în jurul lumii. Vă mulțumesc.

    Când a început dragostea mea pentru tenis, eram un copil de mingi în orașul meu natal, Basel. Obișnuiam să privesc jucătorii cu uimire. Erau ca niște giganți pentru mine și am început să visez. Visele mele m-au determinat să muncesc mai mult și am început să cred în mine. Succesul mi-a adus încredere, iar această uimitoare călătorie m-a adus la acest moment.

    Așadar, vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor din întreaga lume care au ajutat la realizarea viselor unui tânăr copil de mingi elvețian.

    În cele din urmă, jocului de tenis: te iubesc și nu te voi părăsi niciodată.”

    Retragerea Serenei și cea a lui Roger au eclipsat retragerea altor campioni, precum Andrea Petkovic, Juan Martin Del Potro, Jo-Wilfried Tsonga sau Gilles Simon. Argentinianul Delpo, unul dintre puținii care au reiușit să câștige un turneu de Grand Slam în epoca Big Four (Federer, Nadal, Dkokovic, Murray), a fost văzut de altfel în tribune la turnee importante, precum US Open.

    A fost anul în care s-a retras și românul Horia Tecău, care a jucat ultimul său meci oficial în confruntarea de Cupa Davis dintre Spania și România.  Horia a avut parte și de un eveniment de retragere, la care a participat și Simona Halep, alături de alți oameni de tenis și nu numai (Bethanie Mattek Sands, fosta parteneră de dublu-mixt cu care a câștigat Australian Open, Andrei Pavel și Marius Copil, Patrick Mouratoglou, Stere Halep și Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.)

    Ulterior, Tecău a devenit noul căpitan nejucător al echipei României de BJK Cup (fosta Fed Cup).

    Mențiunile speciale ale anului 2022

    Nu vreau să închei acest bilanț fără a trece în revistă câțiva sportivi care au atras atenția în acest an, chiar dacă nu au câștigat cele mai mari trofee din tenis sau nu au devenit numărul 1 mondial. Dar au reușit să se autodepășească și să întreacă așteptările celor din jur.

    În primul rând, aș vorbi despre cele șase jucătoare care au reușit să o învingă pe Iga Swaitek după seria incredibilă de 37 de victorii consecutive. Ați citit bine, doar șase (6) sportive au reușit această performanță. Prima dintre ele a fost Alizé Cornet la Wimbledon. Franțuzoaica reușea ceea ce nicio jucătoare nu reușise din februarie până în iulie – să o învingă pe cea imbatabilă, lidera mondială Iga Swiatek, deținătoare a unei serii incredibile de 37 de victorii consecutive. În minimum de seturi! A fost una dintre surprizele turneului și chiar ale anului.

    De altfel, Cornet a avut evoluții senzaționale la toate turneele de Mare Șlem ale anului, la fiecare eliminând în mod surprinzător o deținătoare de trofeu major. Lista victimelor a început cu Simona Halep la Australian Open, când Cornet ajungea, la 32 de ani, pentru prima oară în sferturi la un Grand Slam. Aveau să-i cadă victime, la următoarele turnee majore, Jelena Ostapenko, Iga Switek și Emma Răducanu – ultima campioana en titre de la US Open la acel moment.

    Următoarea înfrângere pentru Iga avea să vină tot de la o franțuzoaică, de data aceasta chiar la turneul de la ea de acasă, la Varșovia, pe zgură. Caroline Garcia (28 de ani, locul 45 WTA la acel moment) o învingea în sferturi la turneul WTA 250 din capitala Poloniei, în ceea ce era prima înfrângere a polonezei pe zgură în 2022, după 18 victorii la rând pe această suprafață și trei turnee câștigate (Stuttgart, Roma și Roland Garros). Caroline a trecut în trei seturi de Iga, 6-1, 1-6, 6-4, și a reușit prima victorie din carieră în fața unui număr 1 mondial. Franțuzoaica avea să câștige turneul, învingând-o în finală cu românca Ana Bogdan.

    Garcia a făcut o figură frumoasă și la US Open, unde a atins în premieră semifinale la un Grand Slam (la simplu, pentru că la dublu franțuzoaica a câștigat în 2022 al doilea titlu la Roland Garros, alături de compatrioata Kristina Mladenovici), pentru a încheia sezonul cu cel mai important trofeu al carierei, Turneul Campioanelor, în finală cu Aryna Sabalenka.

    Era al patrulea titlu din 2022, an în care franțuzoaica a etalat un tenis precis, spectaculos, puternic și a câștigat patru finale din patru, revenind, după câțiva ani, în top 10 mondial. Rămâne de văzut dacă jucătoarea din Franța va reuși să îndeplinească profeția de acum câțiva ani a lui Andy Murray care o vedea drept număr 1 mondial.

    La Toronto, acolo unde Simona Halep câștiga trofeul, Swiatek era eliminată în optimi de o altă jucătoare care a atras atenția în 2022, brazilianca Beatriz Haddat Maia, care avea să joace finala la Open-ul Canadei. Jucătoarea din Brazilia câștigase în vara 2022 două turnee consecutive pe iarbă, la Nottingham și Birmingham.

    Pentru Iga urma încă o eliminare în optimi, la turneul WTA 1000 de la Cincinnati, când lidera mondială fiind învinsă în două seturi de americanca Madison Keys.

    Finalistă la US Open în 2017, Madison Keys este o jucătoare cu arme puternice și un joc solid, care într-o zi bună poate învinge pe oricine. Din păcate, constanța nu este punctul ei forte.

    Fără a avea un an senzațional (de altfel, nu a confirmat după câștigarea acelui titlu total neașteptat la Roland Garros 2021), Barbora Krejcikova o învingea pe Iga Swiatek în finală la Ostrava, performanță cu atât mai mare cu cât este cunoscut palmaresul fantastic al polonezei în finale.

    Liderul mondial s-a înclinat după un meci frumos cu favorita gazdelor, scor 5-7, 7-6, 6-3. Poloneza mai pierduse o singură finală în carieră, pe prima, jucată în 2019 la Lugano. O învingea atunci Polona Hercog. Trei ani mai târziu, la momentul finalei de la Ostrava, Iga avea 10 titluri în palmares (din 12 finale jucate), dintre care 3 de Mare Șlem. Cu un palmares incredibil în acest an, în care câștigase turneele de la Doha, Indian Wells, Miami, Roma, Roland Garros și US Open, Iga se vedea învinsă de o jucătoare aflată în revenire de formă, care își adjudeca al doilea trofeu consecutiv, după ce triumfase și săptămâna anterioară, la Tallinn, în Estonia.

    Ultima jucătoare care a învins-o pe Iga în 2022 a fost Aryna Sabalenka, în semifinalele Turneului Campioanelor, scor 6-2, 2-6, 6-1. Sabalenka (24 ani) s-a impus după două ore şi şapte minute de joc, obţinând prima sa victorie în cinci confruntări cu Swiatek în sezonul 2022. În finală, belarusa va fi învinsă de Caroline Garcia.

    Sabalenka, o jucătoare cu un tenis agresiv și spectaculos totodată, care este unplayable în multe meciuri, se află încă în căutarea unui mare titlu al carierei. Cu mai multe trofee WTA în palmares, jucătoarea belarusă a atins doar semifinale la turnee de Mare Șlem. Sabalenka a ajuns cel mai sus numărul 2 mondial la simplu, în timp ce la dublu a fost numărul 1 WTA și a câștigat turnee de Mare Șlem alături de Elise Mertens (US Open 2019 și AO 2021).

    O jucătoare care a atras atenția încă de la începutul lui 2022 a fost americanca Danielle Collins, care a ajuns la Australian Open în prima finală de Grand Slam a carierei, după ce trecuse facil în semifinală chiar de Iga Swiatek (favorită 7) în minimum de seturi, 6-4, 6-1.

    Collins avea 28 de ani și a jucat mulți ani la nivel de colegiu în Statele Unite. Având arme de mare jucătoare, succesul de la AO nu venise pe neașteptate, cupă cum scriam aici. Avea deja o semifinală la Australian Open în 2019, iar în 2021 cucerise primele două turnee WTA ale carierei, la Palermo (în finală cu Gabi Ruse) și la San Jose, la câteva luni după ce suferise o operație pentru endometrioză. Collins va fi învinsă în finală de Ashley Barty, iar restul sezonului nu îi va aduce succese deosebite până la US Open, unde a ajuns în prmeieră în turul 4, învinsă de Aryna Sabalenka.

    Doar alte două jucătoare au mai învins-o pe Swiatek în 2022, ambele înainte de șirul de 37 de victorii neîntrerupte: Ashley Barty, în semifinale la Adelaide și Jelena Ostapenko în turul doi la Dubai.

    În 2022, Iga a reușit 67 de victorii (cele mai multe de la Serena Williams în 2013) și doar 9 înfrângeri.

    O altă jucătoare care atrăgea atenția la început de 2022 și promitea un an de succes era americanca Amanda Anisimova, la turneele din Australia avându-l în echipă pe Darren Cahill. Pe Amanda o știm mai bine de la Roland Garros 2019, când campioana en titre, Simona Halep, era trimisă acasă, în sferturi, de o puștoaică americană de origine rusă de doar 17 ani, considerată de mulți la acea vreme noua senzație a tenisului feminin. I se mai spunea și „noua Șarapova”, nu doar pentru forța și agresivitatea loviturilor sale, ci și pentru apariția elegantă și atletică. Amanda Anisimova o învingea pe Simona în minimum de seturi, 6-2, 6-4 și devenea cea mai tânără jucătoare în semifinalele Roland Garros de la Jennifer Capriati, în 1990.

    La Australian Open 2022, campioana en titre Naomi Osaka este învinsă în turul trei de aceeași Amanda Anisimova, acum o jucătoare matură, cu un debut foarte bun de sezon – bifa la AO a opta victorie consecutivă în 2022, după ce câștigase unul dintre turneele premergătoare AO de la Melbourne (celălalt fiind câștigat de Simona Halep). Americanca avea să fie învinsă în turul următor de cea care câștiga turneul, Ashley Barty.

    Anisimova nu va confirma forma bună în restul sezonului, dar rămâne o jucătoare cu arme importante, care poate oricând „exploda” in circuit.

    De menționat că, după succesul de la Roland Garros din 2019, Anisimova a trecut printr-o perioadă deosebit de grea: în august 2019, tatăl și antrenorul ei, Konstantin Anisimov, a murit la doar 52 de ani, în urma unui atac de cord. Se întâmpla chiar înainte de US Open, de la care adolescenta avea să se retragă. Nu știm unde ar fi ajuns Amanda azi dacă nu se întâmpla o astfel de tragedie în viața ei, la o vârstă atât de fragedă și în plină ascensiune profesională.

    La băieți ar fi de notat evoluția norvegianului Casper Ruud, care a ajuns în două finale de Mare Șlem, ambele pierdute – Roland Garros în fața lui Rafael Nadal și US Open în fața unui alt iberic, Carlos Alcaraz. Ruud a urcat pe locul 2 mondial după finala de la US Open, devenind norvegianul cel mai bine plasat în clasamentul ATP din istorie.

    Norvegianul a jucat finală și la Turneul Campionilor, pierzând în fața lui Novak Djokovic și este unul dintre numele de urmărit în tenisul masculin și în 2023.

    Un alt jucător care a uimit în 2022 a fost danezul Holger Rune, care a început anul debutând în top 100 ATP și l-a încheiat în top 10 și cu primul titlu Masters al carierei, la Paris, câștigat în finală cu Novak Djokovic.

    Etalând un tenis de un nivel excepțional, jucătorul care pe finalul lui 2022 l-a cooptat în echipa sa și pe Patrick Mouratoglou, reușea în finala cu Djokovic a 5-a victorie consecutivă în fața unui jucător din top 10, după ce trecuse de Hubert Hurkacz (10 ATP), Andrey Rublev (9 ATP), Carlos Alcaraz (1 ATP) și Felix Auger-Aliassime (8 ATP). Era al treilea turneu câștigat în 2022 (după Stockholm și Munchen) din cinci finale jucate.

    Danezul este, cu siguranță, un jucător de urmărit în 2023.

    O mențiune specială și pentru rusul Daniil Medvedev, care în februarie a devenit primul jucător din afara Big 4 care ajunge lider mondial în ultimii 18 ani. Până la el, locul 1 ATP a fost ocupat de Federer (310 săptămâni), Nadal (209), Djokovic (361) sau Murray (41).

    O mențiune specială în 2022 pentru turneul Transylvania Open desfășurat la Cluj. La doar a doua ediție și prima cu spectatori, a obținut titlul de cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250. A adevărată performanță pentru un turneu  atât de tânăr, pe care sperăm să îl vedem mulți ani de acum încolo.

    2022. THE END

  • „Unde sunt oamenii mei?” Legătura incredibilă dintre Star Trek, Martin Luther King Jr și femeia care a schimbat atât istoria televiziunii, cât și pe cea a NASA

    Puțini și-ar imagina o legătură între, poate cel mai cunoscut și longeviv serial science fiction al tuturor timpurilor, Star Trek, figura emblematică a luptei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite, Martin Luther King Jr și NASA, agenția spațială americană.

    Creat de Gene Roddenberry, Star Trek: Seria originală a debutat în 1966, anii de apogeu ai luptei pentru drepturile persoanelor de culoare din SUA. În serial, actrița de culoare Nichelle Nichols interpreta un rol secundar, locotenentul Uhura. Personajul avea să facă istorie în televiziune și totodată în cronologia luptei pentru drepturile african-americanilor: locotenent Uhura va fi protagonista primului sărut interrasial difuzat la televiziunea americană, protagonistul fiind căpitanul Kirk, interpretat de William Shatner.

    Sărutul istoric are loc în episodul Plato’s Stepchildren, difuzat la 22 noiembrie 1968. Relațiile și căsătoriile interrasiale erau încă un tabu în societatea americană a acelor vremuri. Chiar dacă, cu un an înainte, Curtea Supremă a Statelor Unite declarase neconstituțională legea care interzicea căsătoriile interrasiale, mulți americani, în primul rând, dar nu exclusiv albi, potrivit Ferris State University, considerau relațiile sexuale interrasiale, în afara sau în cadrul căsătorie, nenaturale, nesănătoase și chiar încălcând voința lui Dumnezeu. Așadar, un sărut interrasial, între doi actori cunoscuți și într-un serial extrem de popular, a avut un impact major asupra percepției asupra relațiilor interrasiale din America.

    Interesant este că directorii NBC, postul care difuza serialul, temându-se de reacția telespectatorilor, le-ar fi cerut celor doi actori să mimeze sărutul, lucru pe care Shatner și Nichols l-au refuzat.

    Și mai interesant este faptul că acesta nu a fost, de fapt, primul sărut interrasial de la televiziune. Primul cu adevărat s-a întâmplat tot în Star Trek, cu un an înainte, în episodul Space Seed, difuzat în premieră la 16 februarie 1967. În acel episod, locotenentul Marla McGivers, o femeie albă, interpretată de Madlyn Rhue, se îndrăgostea și se săruta cu personajul Khan Noonien Singh, interpretat de Ricardo Montalban, un actor hispanic. Acest sărut nu a atras însă atenția în niciun fel și nu a fost perceput ca fiind unul interrasial, ci poate doar interetnic. Tabuul relațiilor interrasiale se aplica, în realitate, doar relațiilor dintre persoanele „albe” și cele „de culoare”.

    Nici următorul sărut interrasial din Star Trek, după cel dintre Shatner și Nichols, nu avea să atragă atenția, pentru că nu implica o persoană de culoare. Pe 20 decembrie 1968, în episodul Ellan of Troyius, Shatner a sărutat-o pe France Nguyen Van-Nga, o actriță cu tată francez și mamă vietnameză.

    Rolul lui Nichols ca locotenentul Uhura, ofițerul de comunicații al nave Enterprise, este văzut ca fiind primul la televiziune al unei femei de culoare care nu este un stereotip rasial – nu este rol de servitoare sau menajeră. Drumul fusese deschis câțiva ani mai devreme, de personajul interpretat de Cicely Tyson – Jane Foster, o secretară, în serialul din 1963-1964  East Side/West Side. Dar Star Trek a avut o audiență și o popularitate mult mai mare, devenind parte a culturii populare americane.

    Directorii NBC au încercat să păstreze rolul locotenentului Uhura drept unul minor, iar actrița a vrut să părăsească serialul la finalul sezonului 1 și să se concentreze pe o carieră pe Broadway. Într-un interviu, spunea despre rolul Uhura că este o „telefonistă de glorie în spațiu.” Probabil ar fi părăsit serialul și nu am fi avut acel prim sărut interrasial dacă nu l-ar fi întâlnit pe Martin Luther King la o strângere de fonduri.

    Militantul pentru drepturile persoanelor de culoare, fan el însuși al Star Trek, i-a spus actriței că este singurul serial la care el și soția lui, Corretta, le dau voie copiilor să se uite. King a înțeles întreaga semnificație culturală a acestui serial și a fost dezamăgit să afle că Nichols voia să renunțe să mai joace în el.

    „Nu se poate! În niciun caz nu trebuie să faci asta! Nu îți dai seama că joci primul rol non-stereotipic în televiziune? Ești o pionieră. Ăsta nu e un rol feminin. Nu e un rol de negresă. E un rol calitativ, un rol nediscriminatoriu, un rol într-o poziție de comandă. Trebuie să continui, pentru că nu doar copiii de culoare și femeile te văd și aspiră la asta, și le dai un sens, dar toți ceilalți ne văd pentru prima dată așa cum ar trebui să fim – egali, demni, cu autoritate și având cele mai înalte calificări”, i-ar fi spus Martin Luther King lui Nichelle Nichols.

    (Martin Luther King și Nichelle Nichols. Foto: screenrant.com)

    Locotenent Uhura a fost astfel convinsă să rămână în serial și a îndeplinit cu supramăsură viziunea lui King despre rolul și importanța ei în percepția societății asupra persoanelor africano-americane. Iar sărutul ei cu William Shatner a rămas unul iconic în istoria televiziunii și al mișcării pentru drepturile persoanelor de culoare din America.

    Unde sunt oamenii mei? De la science fiction la science fact

    Dar Nichelle Nichols nu a scris istorie în lupta pentru drepturile negrilor doar în televiziune. Actrița a jucat un rol important și în istoria NASA. În 1977, agenția spațială americană recruta oameni de știință, ingineri și astronauți pentru noul program al navetelor spațiale.

    Atunci, Nichols a pus o întrebare fundamentală, care avea să schimbe fața NASA pentru totdeauna: „Unde sunt oamenii mei?”

    Era o provocare adresată lumii aerospațiale, iar NASA nu a stat pe gânduri. Actrița a fost invitată să facă parte din echipa care avea să recruteze primii bărbați și femei de culoare, latino-americani și asiatici care să zboare în spațiu.

    Acestui moment istoric și actriței Nichelle Nichols le-a fost dedicat în 2019 un documentar, intitulat Woman in Motion.

    
    
    
    
    

  • Cel mai iubit. Cel mai elegant. Unicul

    Știam cu toții că această zi va veni, dar nu voiam să ne gândim sau să vorbim despre ea. Pentru iubitorii sportului alb, pare imposibil să te gândești la o lume în care Roger Federer nu mai joacă tenis.

    Chiar dacă retragerea lui s-a produs treptat și în tăcere, de trei încoace, din cauza accidentărilor el jucând foarte puține meciuri, anunțul oficial că se retrage din tenis după Laver Cup, unde va face echipă cu ceilalți trei cei mai mari contemporani cu el (Nadal, Djokovic și Murray) zguduie lumea tenisului.

    Sursa foto: Roger Federer/Facebook

    Cuvintele nu sunt de ajuns și par sărace pentru a scrie, într-un astfel de moment, despre acest titan al sportului alb, la fel cum statisticile sunt seci și nu spun toată povestea minunată începută cu 24 de ani în urmă. Nu contează și nu va conta niciodată cine are cele mai multe trofee, cine a fost mai multe săptămâni pe locul 1 mondial, la fel cum nu contează că, deși a deținut câțiva ani recordul la titluri de Grand Slam câștigate, este acum depășit de Nadal și Djokovic. Federer este deasupra statisticilor, așa cum tenisul lui este mai mult decât sport, este aproape o artă. S-a vorbit de atâtea ori despre eleganța lui Federer și a tenisului lui, un tenis unic, cum probabil nu vom mai vedea vreodată.

    Sursa foto: Roger Federer/Facebook

    Pentru că Federer însuși este unic și nu poate fi comparat cu nimeni. Tenisul lui poezie nu poate fi cuprins și redus la statistici. Și poate că e mai bine că a fost depășit, în unele aspecte, de mai tinerii lui rivali și prieteni. Se pot bate ei pe recorduri și pe titlul de „cel mai”. Pentru că Federer este deasupra acestei competiții. El nu poate fi judecat cu aceeași măsură. El este „cel mai” în clasamente care nu țin de regulile ATP.

    El va rămâne mereu cel mai iubit. Cel mai elegant. Unicul.

    Cuvintele sunt greu de găsit într-un astfel de moment, dar Federer le-a găsit pe cele mai potrivite pentru a-și anunța plecarea. Și pentru a-și exprima iubirea pentru sportul alb. Pentru că este și o veste bună în acest anunț: chiar dacă nu va mai juca în turnee, Roger va rămâne în lumea tenisului.

    „Pentru familia mea din tenis și nu numai,

    Dintre toate darurile pe care tenisul mi le-a oferit de-a lungul anilor, cel mai mare, fără îndoială, au fost oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului: prietenii mei, adversarii mei și, mai presus de toate, fanii care dau viață acestui sport. Astăzi, vreau să împărtășesc câteva vești cu voi toți.

    După cum mulți dintre voi știți, în ultimii trei ani am avut parte de provocări sub formă de accidentări și operații. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă. Dar cunosc, de asemenea, capacitățile și limitele corpului meu, iar mesajul său pentru mine în ultima vreme a fost clar. Am 41 de ani. Am jucat mai mult de 1500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc când este timpul să pun capăt carierei mele competiționale.

    Laver Cup de la Londra, de săptămâna viitoare, va fi ultimul meu eveniment ATP. Voi mai juca tenis în viitor, desigur, dar nu la Grand Slamuri sau în circuit.

    Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit. Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil.

    Aș dori să îi mulțumesc în mod special soției mele uimitoare, Mirka, care a fost alături de mine în fiecare minut. Ea m-a încălzit înainte de finale, a urmărit nenumărate meciuri, chiar și în timp ce era însărcinată în peste 8 luni și a suportat latura mea caraghioasă în drumurile pe care le-am făcut împreună cu echipa timp de peste 20 de ani. De asemenea, vreau să le mulțumesc celor patru copii minunați ai mei pentru că m-au susținut, mereu dornici să exploreze locuri noi și să creeze amintiri minunate pe parcurs. Să-mi văd familia încurajându-mă din tribune este un sentiment pe care îl voi prețui pentru totdeauna.

    De asemenea, aș dori să le mulțumesc și să recunosc aportul părinților mei iubitori și surorii mele dragi, fără de care nimic nu ar fi fost posibil. Un mare mulțumesc tuturor foștilor mei antrenori care m-au îndrumat întotdeauna în direcția cea bună… ați fost minunați! Și Federației Elvețiene de Tenis, care a crezut în mine ca tânăr jucător și mi-a oferit un start ideal.

    Vreau să mulțumesc și să recunosc meritele echipei mele extraordinare, Ivan, Dani, Roland și, în special, Seve și Pierre, care mi-au dat cele mai bune sfaturi și au fost mereu alături de mine. De asemenea, lui Tony, pentru că mi-a gestionat creativ afacerea timp de peste 17 ani. Sunteți cu toții incredibili și am iubit fiecare minut alături de voi.

    Vreau să le mulțumesc sponsorilor mei loiali, care sunt ca niște parteneri pentru mine, precum și echipelor și turneelor din circuitul ATP, care ne-au primit pe toți cu amabilitate și ospitalitate.

    Aș dori, de asemenea, să le mulțumesc adversarilor mei de pe teren. Am avut norocul de a juca atât de multe meciuri epice pe care nu le voi uita niciodată. Ne-am luptat corect, cu pasiune și intensitate, iar eu am încercat întotdeauna să fac tot posibilul să respect istoria jocului. Mă simt extrem de recunoscător. Ne-am împins unul pe celălalt, iar împreună am dus tenisul la noi niveluri.

    Mai presus de toate, trebuie să le mulțumesc în mod special fanilor mei incredibili. Nu veți ști niciodată câtă forță și câtă încredere mi-ați dat. Sentimentul de a intra pe stadioane și arene pline a reprezentat una dintre cele mai mari emoții din viața mea. Fără voi, aceste reușite ar fi fost mai degrabă goale și pustii, lipsite de bucuria și energia pe care le-am simțit.

    Ultimii 24 de ani au fost o aventură incredibilă. Deși uneori am impresia că au trecut în 24 de ore, au fost atât de profunzi și magici încât mi se pare că am trăit deja o viață întreagă. Am avut imensul noroc de a juca în fața voastră în peste 40 de țări diferite. Am râs și am plâns, am simțit bucurie și durere și, mai presus de toate, m-am simțit incredibil de viu. Prin călătoriile mele, am întâlnit mulți oameni minunați, care vor rămâne prieteni pe viață, care și-au făcut mereu timp în programul lor încărcat pentru a veni să mă vadă jucând și să mă încurajeze în jurul lumii. Vă mulțumesc.

    Când a început dragostea mea pentru tenis, eram un copil de mingi în orașul meu natal, Basel. Obișnuiam să privesc jucătorii cu uimire. Erau ca niște giganți pentru mine și am început să visez. Visele mele m-au determinat să muncesc mai mult și am început să cred în mine. Succesul mi-a adus încredere, iar această uimitoare călătorie m-a adus la acest moment.

    Așadar, vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor din întreaga lume care au ajutat la realizarea viselor unui tânăr copil de mingi elvețian.

    În cele din urmă, jocului de tenis: te iubesc și nu te voi părăsi niciodată.”

  • „Simona Halep e terminată”!

    A fost o perioadă când eram fericită dacă Simona câștiga și eram tristă când pierdea. Între timp, am înțeles mai bine tenisul și mă bucur să o văd pe Simona jucând. Și nu pentru că nu îmi place să o văd câștigând un meci sau ridicând deasupra capului un trofeu. Îmi place enorm. Dar să câștige acum e (așa cum ea însăși a declarat în ultimii ani, în special după ce a câștigat Roland Garros și Wimbledon) un bonus. Să o văd jucând este un privilegiu. Așa cum un privilegiu e să îi văd jucând pe Nadal sau Federer.

    Foto: WTA/Facebook

    Pentru mulți români, însă, Simona Halep nu e despre tenis, despre plăcerea de a urmări un sport care îți place, așa cum urmărești un spectacol de balet sau un film interesant – cu încântare, curiozitate, admirație și chiar recunoștință. Pentru mulți, Simona este despre „a câștiga” – în orice zi și în orice condiții, ca o mașină pusă pe programul „win” și care nu poate da greși. Un meci sau un trofeu câștigat de Simona nu e despre ea, despre munca ei, despre antrenamentele, sacrificiile, dorințele, personalitatea, cariera ei – victoria reverberează asupra tuturor. E o victorie colectivă, inclusiv a lui Gigel, care nu prea cunoaște el regulile la tenis, dar știe că Simona îi e datoare să câștige, în virtutea unui contract nescris, dar subînțeles – doar e româncă, de-a noastră, deci trebuie să ne dea socoteală în fiecare zi, în tot ce face.

    Ferească Sfântul ca Simona să piardă un meci sau să se retragă dintr-o competiție, pentru că Gigel, alături de tanti Aglaia, care își scoate uneori nasul din serialele latino-americane ca să vadă dacă Simona Halep a câștigat ori ba, dar și de alți români sau românce, de diverse vârste sau profesii, deveniți peste noapte (cam de când a început Simona să fie un nume în tenisul mondial) specialiști în tenis, în psihologie sportivă, în cum e să fii sportiv de carieră – toți aceștia vor exclama cu obidă, profund dezamăgiți și jigniți ca de un afront personal adus lor și muncii lor: „Simona Halep e terminată!” O vor huli pe Simona pentru că a cedat căldurii și epuizării la Washington („a văzut că pierde și s-a retras, normal”), în loc să stea și să își dea sufletul pe teren, să leșine și să joace până la ultima suflare, asta după ce a reușit să facă „doar” semifinale la Wimbledon, pe terenul central, acolo unde, ca jucător de tenis, e oricum o onoare uriașă să ajungi să joci vreodată.

    Simona Halep și trofeul de la Toronto 2022. Foto: WTA/Facebook

    Nu contează că Simona Halep a făcut ceea ce nici un jucător de tenis din România nu a făcut vreodată, că a depășit, în sportul alb, granițe pe care niciun român nu le visa în urmă cu 10 ani, că a stat mai bine de șapte ani în top 10 mondial (de unde doar o accidentare a scos-o în toamna lui 2021), că a câștigat peste 20 de trofee WTA , dintre care două de Mare Șlem, că a fost numărul 1 mondial și că, indiferent de ce va face sau nu va face de acum încolo, este și va fi o campioană unică, cu performanțe greu de egalat vreodată de cineva. E puțin probabil ca în timpul vieții noastre să mai existe în România vreun jucător sau vreo jucătoare de tenis cu performanțe similare, deci cu atât mai mult ar trebui să ne bucurăm și să ne simțim privilegiați de ceea ce ne-a oferit și încă ne oferă Simona.

    Dar pentru tipologia de mai sus, toate astea sunt irelevante. În cazul unui meci pierdut, lucru absolut normal pentru orice sportiv de performanță, fie el cel mai bun în lume, acești oameni dau verdicte finale și implacabile, aruncă cuvinte disprețuitoare, pentru că, dacă victoria Simonei e și a lor, dacă îi face să fie ei înșiși victorioși, să se îmbete cu o glorie care le ridică ego-ul și îi face să se simtă puternici, indestructibili, ei bine, eșecul Simonei, care nu mai e al lor, e doar al ei, îi afectează pentru că nu le mai hrănește fanteziile de grandomanie și nu le mai dă sentimentul atotputerniciei. Simona nu e pentru ei o ființă umană, care poate avea o zi mai proastă, care se accidentează, care plânge sau sângerează, care are dureri, care suferă din cauza căldurii sau a epuizării – Simona e un robot care trebuie să presteze fără greșeală și la cel mai înalt nivel pentru fericirea perpetuă a gloatei.

    Azi o adulăm cu toții pe Simona. A câștigat la Toronto trofeul cu numărul 24 al carierei și al 9-lea de nivel WTA 1000, învingându-le pe rând pe Donna Vekic, Shuai Zhang, Jil Teichmann, Coco Gauff, Jessica Pegula și Beatriz Haddat Maia. A pierdut doar două seturi în șase meciuri – în semifinale cu americanca Pagula și în finala cu brazilianca Haddat Maia, ambele meciuri deosebit de disputate. Este primul trofeu câștigat alături de antrenorul Patrick Mouratoglou și noua echipă sută la sută franceză a jucătoarei.

    Patrick Mouratoglou și Simona Halep, după cucerirea titlului de la Toronto. Foto: Patrick Mouratglou/Facebook

    Pentru Simona acest succes marchează nu doar revenirea în top 10 mondial, „acolo unde îi este locul”, după cum a subliniat organizatorul turneului de la Toronto, și de unde ieșea în urmă cu un an din cauza accidentării teribile de la Roma care o împiedica să-și apere punctele, pentru ea este un moment crucial al recăpătării încrederii că încă poate să facă lucruri mari în tenis, că încă are toate armele pentru a fi acolo, în cel mai înalt punct. Este încununarea unui an greu, greu în alt fel decât 2021, dar tot greu, cu suișuri și coborâșuri, un an de căutări și un an în care, după cum mărturisea, și-a regăsit plăcerea pentru tenis.

    După ce câștiga la începutul lui 2022 un trofeu WTA 250 la Melbourne, pentru Simona avea să urmeze un sezon cu multe provocări și semne de întrebare, cu scăderi de motivație și chiar gânduri de retragere, după cum avea să mărturisească într-un interviu. Plecarea lui Darren Cahill din echipă în toamna lui 2021 avea să lase un gol ce părea greu de acoperit, însă cooptarea lui Patrick Mouratoglou a fost probabil cea mai bună decizie pe care Simona o putea lua. Un antrenor de talia lui Darren nu putea fi înlocuit de cineva mai puțin titrat.

    Alături de antrenorul francez, despre care Simona spune că este cel care i-a readus dragostea pentru tenis, jucătoarea a ajuns până în semifinale la Birmingham și Wimbledon, iar acum obține titlul la Toronto, unde jucase finală în 2015. Simona câștigase de două ori Openul Canadei, dar de fiecare dată la Montreal (în 2016 și 2018) și își dorea un trofeu și la Toronto, acolo unde are numeroși fani care o susțin la fiecare meci.

    Simona Halep și echipa ei. Foto: Simona Halep/Facebook

    Simona are acum 38 de victorii în acest sezon, fiind întrecută doar de liderul mondial, Iga Swiatek. Este jucătoarea, la egalitate cu Serena Williams, cu cele mai multe finale de turnee WTA 1000 – 18 la număr.

    Are 42 de finale jucate în carieră, dintre care 24 câștigate.

    Azi o adulăm cu toții pe Simona. Până va pierde următorul meci.

  • Emma, încotro?

    La începutul toamnei 2021, britanica de origine româno-chineză născută în Canada Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, scria istorie în tenisul feminin, devenind prima jucătoare  care a câștigat vreodată un turneu de Mare Șlem după ce a jucat calificări.

    Emma Răducanu și trofeul de la U.S Open 2021. Sursa foto: US Open/Twitter

    Se întâmpla la US Open și era primul titlu din carieră pentru tânăra jucătoare, obținut într-o finală în care învingea o altă revelație, pe canadianca Leylah Fernandez, 19 ani, cu scorul 6-4, 6-3, după o oră și 50 de minute de joc. Adolescenta cu mamă chinezoaică și tată român  se afla la doar a doua participare la un turneu de Mare Șlem, după Wimbledon același an, și  câștiga cele 10 meciuri fără să piardă vreun set și fără să ajungă în tiebreak. De altfel, până în iunie 2021, când a participat la turneul de la Nottingham, Emma nu jucase niciun meci în circuitul profesionist WTA.

    Așadar, performanța ei de la Flushing Meadows era un adevărat miracol, care răsturna toate predicțiile specialiștilor. O transforma pe Emma deodată, dintr-o jucătoare aproape necunoscută, într-un star internațional, vânat de cele mai importante publicații și televiziuni din Statele Unite și Marea Britanie, apărând pe coperta celor mai prestigioase reviste și fiind aclamată de însăși Casa Regală britanică. La toate acestea s-au adăugat contracte de publicitate cu sume amețitoare, demne de o sportivă de faimă mondială, cu potențial de marketing nu doar în Europa și Statele Unite, dar și pe uriașa piață din China.

    Lucrurile nu au stat deloc la fel de bine în ceea ce privește tenisul. A trecut aproape un an de la triumful new-yorkez, timp în care Emma nu a reușit să obțină vreun rezultat notabil. Fără o echipă completă și constantă și cu victorii sporadice, cu un tenis lipsit de sclipirile arătate la New York, jucătoarea britanică are încă aura câștigată odată cu acel trofeu, cel mai important din viața unui jucător de tenis, chiar dacă nu a mai reușit de atunci să lege trei victorii la rând în vreun  turneu, fie el și unul mic. Desigur, nu există o singură cauză a faptului că Emma nu a confirmat în niciun fel după acel triumf, dar o contribuție poate avea și lipsa antrenorului potrivit pentru ea.

    E greu de înțeles de ce Emma Răducanu a renunțat la antrenorul Andrew Richardson, cel alături de care câștiga US Open. Richardson, fost jucător de tenis, îl înlocuise la rândul său pe Nigel Sears, cu care sportiva lucrase anterior și alături de care ajunsese în optimi la Wimbledon, la prima ei participare la un turneu de Grand Slam. Sears, socrul lui Andy Murray, este un nume binecunoscut în lumea tenisului, el lucrând anterior cu nume importante din tenisul feminin, precum Ana Ivanovic, Daniela Hantuchová, Ekaterina Makarova, iar mai recent, Anett Kontaveit.

    Emma Răducanu și antrenorul Andrew Richardson, alături de care câștiga US Open

    Dar de ce să schimbi ceva ce a părut că funcționează perfect? Jucătoarea declara atunci  că vrea să aibă în echipă pe cineva cu experiență la nivel internațional. A mers la unele turnee fără antrenor (inclusiv la turneul WTA de la Cluj, Transylvania Open), iar apoi l-a cooptat în echipă pe Torben Beltz, cel alături de care Angelique Kerber, fost lider mondial și deținătoare a trei titluri de Mare Șlem, atinsese cele mai importante succese ale carierei. Parteneriatul a durat  doar cinci luni, până la finalul lui aprilie 2022.

    Iain Bates, președintele Asociației Britanice de Tenis feminine, a însoțit-o pe Răducanu în Spania, la turneul de la Madrid, unde sportiva a câștigat două meciuri înainte de a fi eliminată din competiție de Anhelina Kalinina. A fost un  parteneriat temporar, sportiva anunțând că vrea să treacă la un „nou model de antrenament”.

    Jucătoarea nu a avut un antrenor oficial la Wimbledon, dar Jane O’Donoghue, fostă jucătoare de tenis și antrenoare în cadrul Asociației Britanice de Tenis, cu care Emma a lucrat în anii junioratului, a fost văzută în loja sportivei în primul tur.

    La turneul de la Washington, unde a fost eliminată după două meciuri jucate, britanica a fost însoțită de Dmitri Tursunov, care le-a antrenat anterior pe Elena Vesnina, Aryna Sabalenka și Anett Kontaveit (ultimele două obținând mai multe trofee sub „bagheta” rusului).

    Aflată pe culmile succesului,  venit peste noapte la o vârstă fragedă, Emma Răducanu este probabil în plin proces de căutări, aceasta fiind poate o explicație a faptului că a schimbat cel puțin trei antrenori într-un an, deși nu putem ști cu siguranță care au fost adevăratele motive.  Au existat speculații, pe baza unor declarații de-ale sportivei,  că ea absoarbe rapid informațiile de la antrenori și apoi renunță la ei, după ce crede că a învățat tot ceea ce era de învățat de la fiecare.

    Emma Răducanu. Sursa foto: Transylvania Open

    Cert este că, după uriașul succes venit pe neașteptate, Emma nu își regăsește forma și nu răspunde așteptărilor create în jurul ei. A declarat de multe ori că are doar 19 ani și că nu pune presiune pe ea, s-a arătat relaxată și zâmbitoare, iar aceasta poate că este atitudinea corectă.

    Tranziția ei de la o sportivă care juca doar ITF-uri (chiar înainte de US Open 2021 jucase la un turneu ITF în Statele Unite, unde era învinsă de Clara Tauson) la statului de vedetă a tenisului mondial s-a petrecut peste noapte (la propriu) și asta nu e ceva ușor de procesat pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru o adolescentă de 18 ani.

    De la un nume aproape necunoscut, Emma a devenit brusc un star care trebuia să dea interviuri, să participe la evenimente mondene, să aibă lungi ședințe foto și filmări. Să continue să se antreneze la cel mai înalt nivel și să facă performanță pe teren în timp ce făcea toate astea, a fost poate prea mult pentru ea.

    Nu știm cum funcționează mentalul unui sportiv aflat în această situație și la acest nivel, ce resorturi interioare îl conduc, când și de ce își pierde sau își câștigă motivația și plăcerea de a juca, cât de „amețit” și „îmbătat” de succes este și cum face față tuturor acestor provocări – dar sigur nu este ușor să treci prin atâtea lucruri care îți schimbă viața peste noapte și este imposibil să nu fii afectat în vreun fel.

    Foto: Emma Raducanu/Facebook

    Emma este o tânără pentru care succesul a venit poate prea devreme, ea nu a fost pregătită să-i facă față și acum are nevoie de timp pentru a-l integra cum trebuie în puzzle-ul vieții ei. Toată agitația creată în jurul ei dintr-o dată a împiedicat-o probabil să se focuseze exact pe lucrul care era cel mai important și care i-a adus celebritatea: tenisul. Este un cerc vicios din care sperăm că Emma va ieși odată ce noul statut devine parte din ea, nu mai e ceva care o distrage de la ceea ce are de facut.

    Are certe calități ca jucătoare și, cu reglajele potrivite în viața ei, fizic, emoțional, psihologic, la nivel sportiv și personal, cu echipa adecvată alături și cu toate acele mici sau mari elemente care fac dintr-un sportiv obișnuit un mare campion, sunt toate șansele ca jucătoarea să înceapă să obțină performanță, iar succesul ei istoric de la Flushing Meadows să nu rămână unul meteoric.

  • Lame cu fundițe și condori pe stânci, prinși în lupta pentru supraviețuire într-o comunitate pe cale de dispariție. Utama, marele câștigător la TIFF 2022 (Atenție, spoiler!)

    Filmul de debut al regizorului bolivian Alejandro Loayza Grisi, Utama (Casa Noastră), care a obținut marele premiu și premiul publicului la TIFF 2022 (o dublă în premieră la TIFF), pare a conține rețeta câștigătoare la festivaluri.

    În imagini de o frumusețe uluitoare, filmate cu măiestrie fotografică, adevărate tablouri cinematografice (înainte de a se apuca de cinematografie, regizorul a lucrat ca fotograf) pelicula spune povestea unei comunități indigene izolate, pe cale de dispariție, de pe aridul platou muntos bolivian, cu propria limbă și propriile obiceiuri (populația Quechua).

    Filmul este vorbit în dialectul local indigen, dialogul este minimal, iar povestea se țese cu naturalețe din imagine și gesturi. Personajele principale sunt interpretate de indigeni, actori neprofesioniști care dau autenticitate filmului. Nu lipsește nici problema ecologică (seceta extremă și dispariția apei potabile).  

    Povestea, care urmărește lupta pentru supraviețuire a unui cuplu în vârstă în munții bolivieni loviți de secetă, este mai mult decât o viziune asupra culturii indigene boliviene. Este un avertisment puternic despre șansele de supraviețuire într-o lume aflată în pragul disoluției.

    Virginio și Sisa, personajele principale ale filmului, sunt interpretate de un cuplu real de indigeni Quechua, José Calcina și Luisa Quispe. Nu sunt actori profesioniști și asta se vede în autenticitatea gesturilor, dar și în relaționarea lor. Legătura dintre ei, care transcende ecranul, este una reală, nu jucată. E foarte clar pentru telespectator că ei sunt acele personaje. Cel puțin în relația dintre ei, nu are loc nicio dedublare, nicio interpretare.

    Încăpățânarea de a nu părăsi un loc din care toată lumea fuge, un loc unde nu doar că luptă cu vicisitudinile, ci le este amenințată însăși supraviețuirea, pare greu de înțeles de lumea din afară, întruchipată de nepotul de la oraș al celor doi și apoi de medicul adus să-l consulte pe bătrân.

    Pentru Virginio, dar cum se va dovedi în final, și pentru Sisa, aruncarea de pe stâncă a condorului, metaforă a morții, nu e faptul că nu au apă, că au îmbătrânit, că sunt bolnavi, că totul devine mai greu pe zi ce trece. Pentru ei adevărata moarte ar fi să plece de acolo, să meargă la oraș, unde nu ar mai fi ei înșiși. Și-ar pierde practic identitatea, nu și-ar găsi locul, pentru că ei sunt definiți de fiecare gest făcut zilnic, devenit ritualic, și care-și are locul bine stabilit în puzzle-ul vieții grele din munți. O viață care se vede în privirea lor, în fețele și corpurile lor care poartă la vedere fiecare încercare.

    În lumea lor, lucrurile sunt delimitate clar: bărbatul duce lamele la păscut dis-de-dimineață (imagine aproape dureroasă, pentru că totul e arid și te întrebi ce pot să mai pască în toată uscăciunea care se întinde cât vezi cu ochii), iar femeia trebuie să aducă apă. Nu există compromisuri, nu e loc de negociere în această lume dură, în care, ca să supraviețuiești, trebuie să respecți drastic regulile.

    Virginio nu este insensibil când Sisa (pe care o iubește, vezi asta în toate gesturile și faptele lui) îi spune că îi este prea greu să meargă departe, la râu să aducă apă. E doar conștient că supraviețuirea (nu doar a lor, fizică, ci a întregii istorii și tradiții a comunității, a unui popor, până la urmă) depinde de păstrarea ordinii lucrurilor. Ei trebuie să mențină algoritmul care le asigură supraviețuirea, de aceea Virginio repetă neînduplecat: „Să aduci apă este sarcina ta.”

    Virginio moare, și, ca telespectator, dacă ai avut sentimentul tot filmul că în această situație Sisa va pleca la oraș (și parcă ai sperat în secret asta), vei fi dezamăgit. Femeia rămâne în continuare acolo, să ducă mai departe viața de condor. Nu mai există nicio negociere, pare că toată lumea a înțeles că nu se poate altfel. Până și nepotul Clever pare resemnat cu decizia.

    Șansele Sisei să supraviețuiască de una singură – având nu doar grija apei, ca până acum, dar și sarcina lui Virginio de a duce lamele la păscut, sunt minime.

    Filmul nu oferă o soluție la asta și nu știm ce se întâmplă mai departe. Dar parcă întrezărim un sâmbure de speranță, implantat în film încă de la primele cadre, un simbol subtil de optimism și de „totul va fi bine”: în ciuda lipsei hranei și a apei, lamele sunt frumoase, bine îngrijite, au fundițe. Dacă ele reușesc, poate o va face și Sisa. Și, odată cu ea, întreaga lume de pe aridul teritoriu bolivian, care stă să moară.

  • Nimeni nu mai este „acasă”. Simona „100% Mouratoglou” renunță din nou la Teo Cercel

    La începutul pregătirilor pentru sezonul 2022, Simona Halep, rămasă fără antrenor după plecarea lui Darren Cahill, făcea cunoscută noua (mai mult sau mai puțin) ei echipă, sută la sută românească. Erau oameni cu care mai colaborase în trecut, unul dintre ei, preparatorul fizic Teo Cercel, fiind probabil cel mai vechi și constant din echipa ei. Alături de el, antrenorii Adrian Marcu și Daniel Dobre – cel care îi fusese alături la câștigarea Wimbledon 2019, când australianul Cahill își luase un an sabatic pentru a petrece timp cu familia.

    „Toată lumea este acasă acum. Vă mulțumesc, băieți, că sunteți echipa și familia mea. Trecem la treabă, dar, întâi, zâmbim. Pentru Teo, zâmbetul încă este un proces în desfășurare”, scria atunci Simona pe Instagram, la o fotografie în care apărea alături de cei trei.

    2022 avea să devină însă anul „reinventării” Simonei. Dacă erau speculații și chiar ea dăduse ocazional de înțeles că în jurul vârstei de 30 de ani ar urma retragerea, mai ales că până la această vârstă a obținut în carieră tot ce și-ar putea dori o jucătoare de tenis (trofee de Grand Slam, locul 1 mondial, peste 20 de titluri WTA), iată că Simo începe o nouă poveste de iubire cu tenisul. Mai matură, mai echilibrată, îmbinând armonios viața de familie cu tenisul, sportiva noastră vrea să cucerească noi vârfuri. Nu a ascuns faptul că își dorește cel puțin încă un trofeu major, iar pentru asta pare dispusă să sacrifice orice, cel puțin în ceea ce privește componența echipei ei.

    La îndemnul lui Darren Cahill, românca a început în acest an să se antreneze la Academia mult titrată a celebrului Patrick Mouratoglou, cunoscut pentru faptul că în ultimii 10 ani a fost antrenorul Serenei Williams. De aici și până la a-l avea pe francezul de origine greacă antrenor exclusiv nu a mai fost decât un pas. Mouratoglou a adus în echipă încă trei francezi: sparring partner-ul Arnaud Restifo, fizioterapeuta Candice Gohier și managerul de comunicare Maxime Restif. Nu a trecut mult și Simona a renunțat și la managerul pe care l-a avut aproape toată cariera, Virginia Ruzici, începând colaborarea, tot la recomandarea lui Mouratoglou, cu Nina Wennerstrom și We Sport Agency.

    Echipa Simonei la Wimbledon 2022

    Teo Cercel, singurul „supraviețuitor” din echipa anunțată de Simona la începutul sezonului este și el „epurat” acum, potrivit presei sportive. La Washington, primul turneu la care participă după Wimbledon, jucătoarea a anunțat că are acum o echipă 100% Mouratoglou. „Totul este Mouratoglou acum! Echipa este 100% Mouratoglou! Tot ce mă înconjoară are legătură cu academia lui și cu el! Credeam că o voi termina cu tenisul la 30 de ani, dar acum am început un nou capitol frumos și mă bucur de asta! Voi vedea cât de bună voi fi pe viitor! Da, am avut încredere în el din prima secundă! Nu știam nimic despre el înainte, nu mai vorbisem niciodată până să merg la academia lui în aprilie. Deci totul este nou! Dar am încredere în el și mă simt în siguranță! Vom vedea!”

    Simona și Teo Cercel la Wimbledon 2022

    Nu e cazul să dramatizăm, dar e o realitate faptul că de o altă plecare din echipă a lui Teo se leagă cel mai grav accident din cariera Simonei, care a făcut-o să rateze cele mai importante turnee și obiective anunțate de ea pentru 2021 – Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice. Mulți au speculat în presă și în social media că accidentarea de la Roma din 2021 a fost cauzată și de absența lui Teo, cel care avea grijă de pregătirea fizică a sportivei.

    Ruptura se produsese după ce, în ianuarie 2020, la turneul de la Adelaide, pregătitor pentru Australian Open, într-un meci contra Ajlei Tomljanovic, după ce a pierdut două game-uri consecutiv în primul set, Simona l-a chemat pe Darren Cahill pentru a se plânge de pregătirea fizică. „Să îi spui lui Teo că am obosit!” – a fost mesajul acid transmis de Simona australianului (de fapt, o săgeată la adresa lui Teo).

    Simona Halep și Darren Cahill, Adelaide 2020

    Răbufnirea nu avea să rămână fără urmări, astfel că la Australian Open Teo deja nu mai figura în echipa Simonei. Avea să fie cooptat în următorii doi ani de Sorana Cîrstea (de care îl leagă și o relație apropiată în plan personal, Sorana fiind nașa copilului lui Teo și al Alinei Tecșor). Rezultatele imediate obținute de Simona înainte ca pandemia să pună pauză sezonului competițional (semifinale la Australian Open și turneu câștigat la Dubai, după o finală epuizantă, de trei seturi, cu Elena Rîbakina) aveau să arate că sportiva avea la acel moment o pregătire fizică excelentă, în ciuda reproșurilor la adresa preparatorului ei fizic.

    Echipa Simonei Halep, Wimbledon 2022

    Cu o echipă sută la sută străină și cu un obiectiv pe care nu s-a sfiit să îl menționeze de fiecare dată în ultimele luni (un nou trofeu de Mare Șlem) rămâne de văzut dacă Simona reinventată, nu doar din punctul de vedere al echipei, dar și cu transformări vizibile, deși nu radicale, în jocul ei (încearcă să joace mai agresiv și să facă puncte mai ușor), va reuși să mai atingă vârfuri precum cele din trecut. Și dacă stabilirea unui obiectiv atât de mare, cu o echipă de profesioniști de anvergură internațională, nu pune mai degrabă o presiune suplimentară asupra Simonei care, să nu uităm, a obținut cele mai mari succese ale carierei având alături, ce-i drept, un antrenor redutabil, unul dintre cei mai buni din lume, dar fără o întreagă „armată profesionistă” în spate. Iar trofeul de la Wimbledon, cel mai important și neașteptat titlu al carierei ei, l-a obținut chiar fără Darren, ci cu Daniel Dobre alături (plus Teo Cercel și Virginia Ruzici).

    Sigur că echipa este importantă în succesul unui jucător, dar nu este determinantă, așa cum ne arată numeroase exemple din tenis. Importanți sunt, pe lângă echipă, și alți factori, plus ceva greu de descris dar care ar putea fi sumarizat prin „momentum”-ul din viața sportivului. Dacă e să dăm doar un exemplu, Emma Răducanu a atins apogeul cu o echipă fără experiență la cel mai înalt nivel, pentru a nu mai reuși nimic remarcabil următorul an, cu o echipă „de top” în spate. Iar Serena Williams a încercat zadarnic ani de zile, alături de Mouratoglou și toată academia lui, să obțină acel al 24-lea Mare Șlem care ar fi făcut-o (oficial) Greatest Of All Time în tenisul feminin.

    Patrick Mouratoglou și Simona Halep la Wimbledon 2022

    Sperăm cu toții ca schimbările făcute de Simona să fie de bun augur și o ducă acolo unde își dorește și unde ne dorim toți fanii ei. Poate că Simona reinventată sub marca Mouratoglou iubește mai mult să fie în centrul atenției și poate să câștige și atunci când așteptările sunt mari. US Open, cel mai puțin de succes Mare Șlem al sportivei, ar putea fi un bun test. Simona din trecut câștiga mai degrabă în momente când se afla „under the radar” (Roland Garros 2018 era incert pentru ea, dată fiind o accidentare la gleznă la Roma, iar la Wimbledon 2019 nimeni nu se gândea la ea ca la o favorită, fiind, la acel moment, suprafața ei cea mai slabă). Simona a explicat în trecut că la US Open este totul prea zgomotos, prea aglomerat, prea în centrul atenției, acesta fiind poate un motiv al prestațiilor ei mai puțin de succes pe marea scenă de la New York.

    2022 pare un an perfect ca Simona „100% Mouratoglou” să o cucerească.

  • Show și lacrimi la Wimbledon. Kristen Flipkens face spectacol în ultimul meci al carierei, Simona trece cu emoții în turul trei

    Dintre cele șapte românce, doar Simo și Irina Begu au rămas în turul trei la Wimbledon, însă Irina a fost eliminată vineri de Jelena Ostapenko.

     Nu fără emoții, Simona a trecut joi, în turul doi, de Kristen Flipkens, care, în ceea ce avea să fie ultimul meci al carierei, a făcut show cu o pleiadă de lovituri spectaculoase, îndelung aplaudate, în timp ce românca a revenit ca o mare campioană, după ce a fost condusă în ambele seturi.

    Kristen a jucat relaxată și zâmbitoare tot meciul și e imposibil să nu te întrebi ce poate fi în sufletul unei jucătoare care știe că acesta poate fi ultimul meci al carierei. O carieră lungă, în care pare nedrept, văzând cum poate încă să joace, că Flipkens a câștigat un singur titlu la simplu. S-a clasat cel mai sus pe locul 13 WTA și a câștigat cinci titluri WTA la dublu.  

     La meciul devenit de retragere al belgiencei a asistat și fosta jucătoare belgiană Kim Clijsters.

    Aflată acum pe locul 190 mondial, Flipkens nu este o jucătoare comodă pe iarbă, reușind la Wimbledon sferturi de finală, iar jucătoarea noastră nu a avut deloc un meci ușor pentru calificarea în turul trei.  

    Deși a început cu break, Simo s-a văzut condusă cu 3-1 de belgiancă, jucătoarea de 36 de ani  oferind spectatorilor și o doză de show în cele trei ghemuri câștigate la rând. Iar Simona ne-a dat și emoții după o căzătură care a rămas, din fericire, fără urmări.

    La 3-1 fostul lider mondial a părut că are un moment de introspecție, în care a contemplat  îndelung terenul advers și, probabil, mersul meciului.

    Din acel moment a părut că urmează regruparea, Simo a câștigat pe serviciul advers, recuperând break-ul, însă a pierdut imediat pe propriul serviciu, Flipkens preluând conducerea cu 4-2.  

    Adevărata introspecție a venit însă la 2-5, când setul părea pierdut pentru jucătoarea noastră. La pauza dintre ghemuri, Simona a stat sub prosop și a ieșit de acolo părând a avea cheia pentru descifrarea jocului, pentru că  a câștigat  următoarele 5 ghemuri și setul, într-o răsturnare spectaculoasă de situație.

    În cele cinci ghemuri, ambele jucătoare au reușit  lovituri spectaculoase – poate lovitura zilei fiind o scurtă impresionantă a belgiencei când a servit la 5-3. Simo a încheiat primul set cu 7-5.

    Belgianca a început excelent setul doi, conducând cu 3-0 și 4-1 și părea că meciul se îndreaptă spre un decisiv. Not with Simo on the court! Românca a reușit, ca și în setul 1, CINCI ghemuri consecutive și a încheiat partida, și cariera lui Flipkens, la 4.

    Au urmat momente emoționante la fileu, cu o îmbrățișare lungă între jucătoare și cu Flipkens izbucnind în plâns, în aplauzele spectatorilor de pe terenul 2 de la Wimbledon.

    Kristen Flipkens spune adio carierei profesioniste cu un meci deosebit de frumos, în care reușitele ei spectaculoase au fost pe deplin apreciate de public.

    A mai îmbrățișat-o o dată pe Simona, care a condus aplauzele publicului, a sărutat gazonul și apoi a vorbit la microfon, pe teren, în mod excepțional, onoare care îi revine de obicei doar câștigătoarei.

    „Să pot să-mi închei cariera contra unei campioane ca Simona, pe un asemenea teren și în fața voastră e un vis”, a declarat Kristen, emoționată.

    Este o adevărată campioană, de la care am învățat multe de-a lungul carierei,  a spus, la rândul ei, Simona, adăugând că meciul nu a fost despre ea, ci despre Kristen, căreia i-a mulțumit pentru tot ceea ce a făcut în tenis.

    E a doua oară în carieră când o sportivă joacă ultimul meci al carierei contra Simonei, după Marion Bartoli.

    Din păcate, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu au cedat joi în turul doi în fața unor jucătoare mult mai bine cotate: Petra Kvitova, Paula Badosa, respectiv Coco Gauff. Rămân însă cu faptul că au reușit tur doi, ceea ce nu e puțin lucru, mai ales la Wimbledon, pe iarbă, o suprafață cu care româncele, tradițional, nu sunt neapărat prietene. Această ediție a consemnat de altfel un record pentru România – a fost pentru prima dată când am avut șase românce (din 7) în turul doi la Grand Slam-ul londonez.

    Într-un meci programat vineri, după un prim set reușit, câștigat cu 6-3, Irina Begu le-a pierdut la 1 pe următoarele două în fața letonei Jelena Ostapenko, superioară statistic la toate capitolele.

    Irina Begu – Jelena Ostapenko:  6-3, 1-6, 1-6.  Irina rămâne cu două victorii frumoase și își egalează cea mai bună performanță pe iarba londoneză, obținută în  2015 și 2021.

    Interesant este că jucătoarea noastră o învinsese pe letonă în cele două întâlniri anterioare, în minimum de seturi, performanță cu care nici Simona Halep nu se poate lăuda: 6-3, 6-3 în 2014, la Fed Cup, şi 6-3, 6-3, în 2018, în primul tur la Madrid. Ostapenko își continuă marșul la Wimbledon, cu tenisul ei de „totul sau nimic”.

    De menționat și faptul că vulcanica jucătoare din Letonia este ultima care a reușit să o învingă pe Iga Swiatek, îniante ca liderul mondial să înceapă seria neîntreuptă de victorii.

  • Wimbledon 2022 – o ediție istorică și multe întrebări. Trebuia Simona să joace primul meci pe Central? Câștigă Nadal sau Djokovic încă un Grand Slam? Continuă Iga să fie imbatabilă? Revine Serena cu adevărat?

    Wimbledon 2022 va rămâne în istorie drept turneul la care sportivii nu au primit puncte. Însă onoarea de a juca la acest cel mai prestigios Grand Slam este mai importantă pentru jucători decât punctele, așa că sportivii importanți nu au renunțat să joace (cu excepția japonezei Osaka, care a declarat încă de la început să ca pe ea o motivează punctele.) Desigur, premiile în bani, deloc de neglijat, sunt și ele acolo, ca o motivație suplimentară.

    Greu de spus dacă decizia ATP și WTA de a retrage punctele din turneu, ca reacție la faptul că organizatorii de la Wimbledon au decis să nu permită participarea jucătorilor din Rusia și Belarus, a fost una justă. A încercat oricum să contrabalanseze decizia controversată a organizatorilor turneului, criticată de mulți oameni de tenis și rămasă singulară până în prezent, de a refuza participarea unor jucători cu nimic vinovați de faptul că în țara lor un dictator a decis să pornească războiul împotriva unei alte țări.

    Printre jucătorii care vor lipsi ca urmare a deciziei organizatorilor se află liderul ATP Daniil Medvedev, Andrei Rublev, Arina Sabalenka și Victoria Azarenka.

    O controversă mai mică și care ne privește a pus pe jar în ultimele zile social media – cine ar trebui să deschidă meciurile feminine pe terenul central, în lipsa campioanei de anul trecut, Ashley Barty, retrasă surprinzător la începutul acestui an.

    Simona Halep, zâmbitoare înainte de Wimbledon. Foto: Wimbledon/Twitter

    Numele Simonei Halep a fost vehiculat încă de acum câteva luni, dat fiind că românca, campioană la Wimbledon în 2019, nu a avut șansa să facă acest lucru tradițional în turneul londonez – în 2020 Wimbledon nu a avut loc din cauza pandemiei, iar în 2021 Simona nu a participat din cauza accidentării care a ținut-o departe de tenis luni bune și a făcut-o să rateze inclusiv Roland Garros și Jocurile Olimpice.

    The Tennis Podcast a făcut chiar un sondaj pe Twitter în care a întrebat ce sportivă ar trebui să aibă onoarea de a deschide meciurile pe Central – Simona Halep, Iga Swaitek (liderul WTA), Serena Williams (multiplă campioană pe iarba londoneză), iar Simona a obținut cele mai multe voturi.

    Fostul antrenor al Simonei, Darren Cahill, dar și alte voci din tenis au susținut că onoarea ar trebui să-i revină Simonei. Chiar și Ashely Barty, campioana en titre retrasă, a susținut-o pe Simo în această „cursă” neoficială.

    Organizatorii au decis însă altfel și, potrivit unor surse, la această decizie a contribuit și retragerea Simonei înaintea semifinalei de la Bad Homburg, sportiva acuzând ceva probleme fizice. Chiar dacă motivul evocat (faptul că s-a trezit cu gâtul înțepenit în ziua semifinalei pe care urma să o joace cu Bianca Andreescu) a ascuns probabil o decizie tactică, pentru ca Simona să nu riște nimic înainte de Wimbledon, organizatorii au luat în serios posibila accidentare și au decis să o desemneze pe Iga Swiatek, liderul mondial, drept cea care va deschide meciurile feminine pe Central.

    Decizia a fost probabil una de conjunctură, Wimbledon neavând o politică clară pentru astfel de situații – în 2021, în lipsa campioanei de la precedentul turneu, care era Simona, onoarea i-a revenit liderului WTA, Ashley Barty, dar au fost și situații în trecut când rolul i-a revenit finalistei ediției precedente.

    Faptul că Simona nu va juca primul meci pe Central este, cred, mai puțin important și poate fi chiar un avantaj pentru ea. E bine știut faptul că Simona a performat mai bine la turnee mari, mai ales la Grand Slam-uri, când nu a fost în prim plan, ci mai degrabă era cumva sub radar. În 2018, la Roland Garros, venea după finala pierdută la AO și după o accidentare la Roma care îi pusese sub semnul întrebării participarea la Open-ul francez. Iar în 2019 nimeni și nimic nu prevestea că ar putea să câștige turneul pe suprafața ei cea mai puțin favorită la acel moment (deși, la nivelul Simonei, e văzută la orice turneu ca posibilă câștigătoare.)

    Întrebată despre acest subiect la conferința de presă de deschidere de la Wimbledon, Simona a avut cel mai bun și diplomat răspuns posibil – își dorește să se pună din nou în situația de a fi campioana care deschide seria meciurilor fetelor pe Central: “Pot spune că sunt tristă că am ratat onoarea de a deschide turneul, fiind accidentată, așa că deși am avut acea șansă, nu s-a putut. Poate voi mai avea această șansă, așa că o voi aștepta cu nerăbdare.”

    Important pentru Simona e să treacă cu bine de primul meci, care nu e deloc unul confortabil pentru un prim tur – Karolina Muchova. Deși a jucat doar cinci turnee anul acesta din cauza unei accidentări și este în afara top 300, cehoaica este o adversară dificilă, care a ajuns de două ori în sferturi la Wimbledon.

    Avem alte șase jucătoare pe tabloul principal la Wimbledon – dintre care doar Gabi Ruse are un prim tur deosebit de dificil, cu finalista de la Roland Garros, Coco Gauff. Să nu uităm însă că Gabi poate fi o jucătoare care produce surpriza, și într-o zi bună, cu tenisul ei cel mai calitativ, îndrăznesc să spun că ar putea să învingă pe oricine. În urmă cu câțiva ani, la Wimbledon, a fost foarte aproape de a produce surpriza în fața fostului număr 2 mondial, Agniewska Radwanska.

    Celelalte românce pentru care vom avea emoții sunt Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu.

    Pe buzele tuturor stă întrebarea cât va reuși Iga Swiatek să prelungească șirul celor 35 de victorii neîntrerupte și dacă-și va adăuga un al doilea turneu de Grand Slam consecutiv și al șaptelea la rând. Sau dacă Serena va reveni cu adevărat – ea nu mai mai jucat de la Wimbledonul trecut și a revenit în acest an la Eastbourne, unde a jucat două meciuri la dublu alături de Ons Jabeur, după care s-au retras din cauza accidentării tunisiencei.

    Pe lângă Iga, care devine un fel de eternă campioană (dar care nu a mai jucat niciun meci oficial de la Roland Garros și nu a participat la niciun turneu pe iarbă), cred că oricare jucătoare din top 10, top 20 sau chiar top 50 ar putea câștiga anul acesta.

    Pe lângă favoritele evidente din top 10, Muguruza sau Kerber, care știu prea bine cum se câștigă un Grand Slam și care care au obiceiul de a produce câte o surpriză de genul ăsta exact când nimeni nu se așteaptă, sunt mereu candidate la un nou mare titlu. O surpriză ar putea produce și Pliskova, fost număr 1 mondial, aflată încă în căutarea primului Grand Slam și care a jucat finale majore, ultima chiar anul trecut la Wimbledon. În formă este și cealaltă cehoaică de top, Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon. Petra a cam dispărut în ultimul timp din prim plan, dar este în formă bună, tocmai a câștigat turneul de la Eastbourne, iar jocul pe iarbă o avantajează.

    La băieți, notabilă este absența lui Federer, despre care fanii au sperat că se va întoarce la turneul lui favorit. Operat anul trecut, elvețianul nu a mai jucat de atunci niciun meci oficial și s-a tot vehiculat că s-ar putea întoarce pe iarba londoneză.

    Toată lumea se întreabă dacă Nadal, câștigător al celor două turnee de Grand Slam de până acum din 2022, va reuși încă o performanță uluitoare la Wimbledon – turneul cel mai greu de câștigat de către spaniol sau dacă Djokovic va reuși să se apropie la un Grand Slam distanță de Rafa. Sau poate vom aveam un nou campion de Mare Șlem, în persoana unuia dintre lupii tineri cei mai în formă în ultimul timp – Ruud, Tsitsipas, Alcaraz, Auger-Aliassime sau Berettini.

    Așadar, doamnelor și domnilor, luați-vă popcorn și bere, reînnoiți abonamentul (acela fără de care riscăm să nu vedem toate româncele), în câteva ore începe Wimbledon!

Lasă un comentariu