Meciul în care Coco Gauff a câștigat trofeul la Roland Garros

Meciul feminin din sferturi de la Roland Garros de anul acesta a fost unul dintre cele mai așteptate și, apoi, neașteptate, prin modul în care au evoluat ostilitățile dintre cele două americance, ambele deținătoare de câte un Grand Slam (Gauff US Open 2023, Keys Australian Open 2025).

Madison a găsit, în sfârșit, cheia!

Madison Keys, noua campioană de la Australian Open, la 8 ani de la prima si ultima finală de Mare Șlem jucată până azi. Americanca de 29 de ani își vede visul cu ochii după ce reușește o performanță rară în tenisul feminin: să le învingă în semifinală și finală pe numărul 2, respectiv numărul 1 mondial.

6-2, 7-5: Scorul care le-a scos din proba de simplu la AO pe Gabi și Jaq

În turul doi la Australian Open, Jaqueline Cristian și Gabi Ruse au dat peste adversare mai bine clasate, cu mai mare experiență la acest nivel și aflate într-o formă excelentă la început de sezon. Au pierdut cu același scor, 6-2, 7-5, deși au avut șansele lor să ducă măcar meciul în decisiv. Gabi Ruse a … Continuă să citești 6-2, 7-5: Scorul care le-a scos din proba de simplu la AO pe Gabi și Jaq