Simona Halep a retrăit în semifinale la Dubai senzația de neputință din finala Roland Garros 2017, cea mai grea înfrângere din cariera ei, după cum avea să mărturisească ulterior. Ca și atunci, Jelena Ostapenko a fost ultra-agresivă și unplayable, mai ales în a doua parte a meciului. Probabil Simo i-ar fi putut face mai bine … Continuă să citești Coșmarul Ostapenko revine
Autor: Daniela
Ons, Simona și tenisul-spectacol. Ar putea cele două să joace săptămânal?
Simona Halep este pentru a treia oară în semifinala turneului WTA de la Dubai, după ce a trecut în două seturi de locul 10 mondial, tunisianca Ons Jabeur. Scorul sec, 6-4, 6-3, nu spune toată povestea partidei. A fost un meci în care tenisul spectaculos al imprevizibilei și talentatei Ons a scos ce e mai … Continuă să citești Ons, Simona și tenisul-spectacol. Ar putea cele două să joace săptămânal?
Gabi Ruse obține victoria carierei la Dubai. O poate învinge și pe Simona Halep?
Mult s-o fi bucurat spaniola Paula Badosa și sorții i-or fi părut deosebit de favorabili la Dubai când a văzut că în turul întâi va întâlni o jucătoare venită din calificări. Numărul 5 mondial, Badosa este una dintre jucătoarele care au explodat anul trecut, evoluția ei atingând punctul culminant odată cu trofeul de la Indian … Continuă să citești Gabi Ruse obține victoria carierei la Dubai. O poate învinge și pe Simona Halep?
Supraomul Rafa Nadal. Revine magistral, câștigă trofeul de Grand Slam 21 și scrie istorie pe Rod Laver
Rafael Nadal scrie istorie la Melbourne și câștigă al 21-lea trofeu de Grand Slam al carierei, depășindu-i pe Federer și Djokovic. Revine magistral, pentru prima oară în carieră într-o finală majoră după ce fusese condus cu 2-0 la seturi, și învinge în cinci seturi un sportiv cu 10 ani mai tânăr. Rafa a servit pentru … Continuă să citești Supraomul Rafa Nadal. Revine magistral, câștigă trofeul de Grand Slam 21 și scrie istorie pe Rod Laver
Ashley Barty și visul împlinit: este campioană la Australian Open, prima australiancă în 44 de ani care ridică trofeul pe Rod Laver
Ashley Barty a câștigat a treia finală majoră a carierei și prima pe pământ natal, impunându-se cu 6-3, 7-6 (2) în finala de la AO în fața americancei Danielle Collins, aflată pentru prima dată în ultimul act la un Grand Slam. Jucătoarea de 25 de ani scrie istorie pe Rod Laver, fiind prima australiancă în … Continuă să citești Ashley Barty și visul împlinit: este campioană la Australian Open, prima australiancă în 44 de ani care ridică trofeul pe Rod Laver
Cu „poker face”, în prima finală majoră a carierei, la 28 de ani. Uraganul Danielle
Danielle Collins este în prima finală de Grand Slam a carierei, după ce a trecut facil de Iga Swiatek (favorită 7) în minimum de seturi, 6-4, 6-1. Ajunsă la 28 de ani, Collins, care a jucat mulți ani la nivel de colegiu în Statele Unite, are arme de mare jucătoare, iar succesul de azi nu … Continuă să citești Cu „poker face”, în prima finală majoră a carierei, la 28 de ani. Uraganul Danielle
„Nu e niciodată prea târziu să încerci din nou”
Sunt cuvintele jucătoarei franceze Alizé Cornet, la finalul meciului în care a învins-o pe Simona Halep la Australian Open și s-a calificat pentru prima dată în carieră în sferturi la un turneu de Grand Slam. A avut nevoie pentru asta de 13 ani la rând și 60 de Slam-uri consecutive (63 în total). Dar Alizé … Continuă să citești „Nu e niciodată prea târziu să încerci din nou”
Fostă campioană în lacrimi pe Rod Laver, după meciul Simonei cu Alize Cornet
După ce a acces pentru prima dată în sferturi la un turneu de Grand Slam, învingând-o luni pe Simona Halep într-un meci dramatic, franțuzoaica Alize Cornet a oferit o porție zdravănă de emoție și lacrimi, la interviul de pe teren. Față în față cu proaspăta sfertfinalistă la Australian Open s-a aflat fosta campioană de tenis, … Continuă să citești Fostă campioană în lacrimi pe Rod Laver, după meciul Simonei cu Alize Cornet
Allez, Alizé! Simona Halep, învinsă de căldură și de franțuzoaica ajunsă în premieră în sferturi la un Grand Slam, după o luptă incredibilă
Meciul Simonei din optimile Australian Open, programat pe Rod Laver la ora prânzului, a amintit de alte bătălii purtate de româncă la Melbourne, cele mai aprige în 2018: maratonul cu Lauren Davis, semifinala epică împotriva lui Kerber sau finala cu Wozniacki. Dacă pe primele două Simona le câștiga la mare luptă, finala cu Wozniacki, la … Continuă să citești Allez, Alizé! Simona Halep, învinsă de căldură și de franțuzoaica ajunsă în premieră în sferturi la un Grand Slam, după o luptă incredibilă
Imbatabila Barty
Cu un stil unic în circuit și un serviciu greu de "spart", liderul mondial Ashley Barty este pentru a patra oară consecutiv în sferturile de finală la Australian Open, după ce a trecut cu 6-4, 6-3 de americanca Amanda Anisimova, cea care o eliminase pe campioana en titre, Naomi Osaka. Rămâne de văzut dacă la … Continuă să citești Imbatabila Barty