(Foto: Captură Australian Open/X)
La 29 de ani, americanca Madison Keys era încă una dintre acele jucătoare despre care am putea spune că au jocul, dar nu și mentalitatea (dublată de alte lucruri, printre care un dram de noroc, oportunitate, context, aliniere a planetelor sau orice alt mic detaliu care ar putea face diferența) pentru a câștiga un Grand Slam.
Și nu sunt puține în circuit astfel de jucătoare – dacă ar fi să ne gândim doar la Karolina Pliskova (fost număr 1 mondial, cu o căruță de trofee în palmares și câteva finale de Mare Șlem jucate), Elina Svitolina (care nu a fost lider mondial și nu a ajuns în nicio finală de Grand Slam și te întrebi cum e posibil, la felul în care joacă și cum poate să învingă pe oricine într-o zi bună), Caroline Garcia (pe care am văzut-o atâtea ori jucând unplayable – să ne amintim Turneul Campioanelor câștigat acum câțiva ani), Belinda Bencic (elvețianca care a părut în atâtea meciuri a avea o viteză în plus față de adversare și un joc cu care poate face față oricui).
Aș adăuga-o la lista de mai sus și pe Simona Halep – până la un moment dat, când campioana noastră a spart gheața și, după ce a întredeschis puțin ușa la acea finală de la Australian Open din 2018 (când doar condiția fizică și rezistența o idee mai bune ale lui Wozniacki, alergătoare la maratoane și cățărătoare pe vârfuri muntoase, au făcut diferența), a intrat în galeria selectă a campioanelor de turnee majore, trecându-și chiar două în palmares (știu că știți, dar nu mă satur să o repet: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019).
O astfel de jucătoare era până azi Madison. I-am mai văzut jocul stelar din meciurile cu Iga Swiatek și cu Sabalenka și altădată, a fost unplayable, a jucat cu o forță incredibilă și cu o viteză în plus în atâtea alte meciuri, însă, dincolo de ghinionul accidentărilor, Madison s-a bătut singură de atâtea ori. În primul rând, i-au lipsit constanța, încrederea că poate mai mult, mentalitatea.
Mi-au plăcut mereu la ea serenitatea și calmul cu care joacă, relaxarea – a părut mereu că se simte și bine pe teren, nu doar că vrea să câștige. Dar poate că până la urmă e și ăsta un ingredient necesar care face diferența între un mare campion și un potențial mare campion: încrâncenarea de a vrea să câștigi. EVERY SINGLE MATCH.
Iga joacă fiecare meci de parcă viața ei depinde de victorie. Sabalenka pare că se și distrează pe teren, însă atunci când își mobilizează energia carnasieră, de prădătoare, simți toată forța aia și toată energia de câștigătoare pe care o pune în fiecare minge, în fiecare ghem.
Madison mi s-a părut mereu că joacă de parcă ăsta e doar un hobby, iar viața e undeva elsewhere. Nu a părut diferită nici la turneul ăsta. Poate am văzut ceva încrâncenare la ea doar în meciul cu Gabi Ruse din turul 2, unde sportiva noastră a fost aproape să facă surpriza (și nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat turneul în cazul ăsta – probabil cu Sabalenka trecându-și în palmares al treilea titlu la rând la Melbourne).
Însă atât cu Swiatek în semifinală, cât și cu Sabalenka în finală, Keys mi s-a părut relaxată – mai crispată părea Sabalenka în startul finalei, de Iga ce să mai zic, ea e oricum o roboțică setată permanent pe modul win, altceva nu pare a exista pentru ea.
Madison a jucat de parcă cucerise tot ce era de cucerit și ce avea să vină acum era doar un bonus – atitudine de admirat, aș zice.
Sigur, să câștigi un Mare Șlem nu ține doar de joc, constanță și mentalitate – deși astea par a fi ingredientele principale. Orice ar mai fi de adăugat, Madison pare a fi găsit cheia succesului.
Dacă te uiți pe parcursul ei la acest Australian Open, ceea ce a reușit Madison Keys este cu adevărat uimitor, pentru că, după meciul cu Gabi Ruse (mult mai dificil pentru ea decât o arătau calculele hârtiei), americanca a avut de trecut doar de „nuci” incredibil de tari: Danielle Collins, Elena Rybakina, Elina Svitolina, Iga Swiatek, Aryna Sabalenka. Acest parcurs în sine, încununat cu trofeul cel mai dorit de orice jucător profesionist, nu poate decât să-i dea încredere lui Madison că the sky is the limit.
Acum, că a spart gheața, sper să vedem cât mai mult din tenisul ei stelar, însă fructificat, nu doar ici și colo câte un meci de colecție.
Într-o epocă a tenisului feminin ce pare dominat de Sabalenka și Swiatek (pe alocuri și de Rybakina, tot mai mult trasă înapoi de probleme misterioase de sănătate și povești dubioase cu antrenori), Madison pare o gură de aer proaspăt (deși veterană ca vârstă) binevenită.
Așteptăm și altele.
Madison Keys – Aryna Sabalenka 6-3, 2-6, 7-5 în finala Australian Open 2025. După acest succes, americanca urcă în top 10, de pe locul 19 pe locul 7, în timp ce belarusa își păstrează fotoliul de lider, la 200 de puncte de poloneza Swiatek.
Cronici de film, muzici, tenis și viață 