Pentru iubitorii români de tenis, obișnuiți să spere la titlu sau, în orice caz, la fazele superioare ale aproape oricărui turneu WTA, ultimul an a fost, fără Simona Halep, un coșmar. Și coșmarul nu s-a terminat. Simona Halep așteaptă încă un verdict care pare a deveni tot mai mult o Fata Morgana.
În lipsa Simonei, am ajuns să ne mulțumim cu mult mai puțin și să sărbătorim victorii mici, pe care până acum aproape le treceam cu vederea, cum ar fi că Patricia Țig joacă turnee WTA și ajunge pe tabloul principal la un Grand Slam sau că Gabriela Ruse revine în top 100 mondial. Poate că este și asta o lecție pentru noi și poate că, atunci când Simona va reveni pe teren, vom ști să o apreciem și să ne bucurăm de fiecare apariție a ei, fără să emitem pretenții nejustificate și fără să o vedem ca pe o mașină de câștigat meciuri și turnee întru umflarea în pene a orgoliului nostru.
Și iată că, în această atmosferă de resemnare în care parcă nu mai așteptam nicio veste bună din tenis, în afara unui verdict favorabil în cazul Halep, suntem loviți în miez de noapte de senzații despre care aproape uitaserăm. Un amalgam de adrenalină, de speranță, de încredere, de bucurie și, de ce să nu recunoaștem, de fericire și de „viața e frumoasă” din nou în tenis – toate aduse de victoriile aproape incredibile (și totuși, credibile și plauzibile) ale Soranei Cîrstea la US Open.
Sorana, acest munte de talent căruia nu știm exact ce combinație de factori i-a lipsit ca, după ce făcea sferturi de finală la Roland Garros la doar 19 ani, un parcurs ce anunța o nouă stea în tenisul mondial, să nu mai reușească timp de 14 ani aceeași performanță la un turneu de Mare Șlem. Două titluri WTA, locul 21 mondial și două sferturi de finală la turnee de Grand Slam – sunt performanțe reale în tenisul feminin la care nu știm câte sute sau mii de sportive visează și nu le ating niciodată. Par însă atât puțin când te uiți la cum joacă Sorana azi. Nivelul ei este practic cel al unei jucătoare de top 10 și ai impresia clară că poate să învingă pe oricine, așa cum ne-a arătat acum la US Open, când a trecut consecutiv de două sportive de top – Elena Rybakina și Belinda Bencic – pentru a atinge cele mai bune performanțe ale ei la Grand Slam-ul newyorkez.
În nopți magice la New York, în fața unui public pe care l-a numit cel mai frumos în fața căruia a jucat vreodată, Sorana Cîrstea ne-a arătat că niciodată nu e prea târziu. Că încă mai putem aștepta lucruri mari în tenis, în ceea ce o privește. Nu e pe aproape să-și încheie socotelile cu tenisul de mare performanță, dimpotrivă, pare a începe o nouă etapă. La 33 de ani, românca a ajuns în premieră în turul 4 la US Open, după o victorie senzațională în fața celei de-a patra jucătoare a lumii, campioana de la Wimbledon din 2022, Elena Rybakina. Iar apoi a învins-o pe campioana olimpică en titre, Belinda Bencic, pentru a urca și mai sus, în sferturi, egalându-și astfel cea mai bună performanță la un Grand Slam.
Poate că Sorana a găsit, în sfârșit, acele ingrediente care o pot duce sus, mai sus (maturitatea, experiența ei, poate antrenorul Thomas Johansson, poate altele, de care nu știm) și poate combinația lor perfectă va face ca noaptea cea mai frumoasă de la New York abia să urmeze.
Cronici de film, muzici, tenis și viață 