„Mă bucur că am putut lupta pentru țara mea”. Auzim des asta pe arenele sportive și în tenis, dar aceste cuvinte rostite de o jucătoare ucraineană de tenis la finalul unui meci câștigat capătă un cu totul alt sens acum, când lupta nu mai e doar una sportivă, ci există un război în toată regula, cu bombardamente, morți, răniți, povești sfâșietoare de viață la doar doi pași de noi.
Le-a luat câteva zile, dar WTA, ATP și ITF au reacționat până la urmă după declanșarea invaziei ruse în Ucraina cu concursul Belarus și s-au aliniat forurilor internaționale din alte sporturi. Au introdus interdicții pentru cele două țări și sportivii acestora, prinși fără voie într-un război care cu siguranță nu este al lor.
Astfel, jucătorii din Rusia și Belarus pot concura în continuare în turneele internaționale și la Grand Slam-uri, dar nu vor reprezenta Rusia și Belarus și nici steagul acestor țări nu va mai fi afișat. O altă măsură luată este aceea că Federația Rusă de Tenis și cea din Belarus au fost suspendate și nu mai pot participa în competițiile pe echipă, Cupa Davis, respectiv Cupa Billie Jean King, iar toate turneele ITF din Rusia și Belarus au fost anulate. Au fost de asemenea suspendate turneele ATP și WTA de la Moscova, din luna octombrie.
După deciziile anunțate de forurile internaționale de tenis, ucraineanca Elina Svitolina a decis să joace meciul programat în primul tur la Monterrey cu rusoaica Ana Potapova, pe care a și învins-o cu 6-2, 6-1. Potapova a evoluat sub drapel neutru. Ucraineanca refuzase inițial să joace, cerând tocmai o reacție din partea WTA.
La finalul meciului, Svitolina a declarat că a jucat pentru țara ei și că va dona toți banii câștigați la turneu armatei ucrainene.
„Azi a fost un meci special pentru mine. Nu sunt într-o dispoziție foarte bună, dar mă bucur că sunt aici în fața voastră și că pot juca tenis. Am fost concentrată încă de la început. Am vrut să fiu pregătită pentru orice, m-am mișcat bine, am servit bine. Am fost concentrată și am jucat pentru țara mea. A fost o victorie pentru țara mea. Toți banii pe care îi voi câștiga aici vor merge la armata ucraineană. Vă mulțumesc pentru susținere!”, a spus Svitolina, printre lacrimi.
Momente emoționante au fost și la turneul de la Lyon, unde evoluează o altă ucraineancă, Dayana Yastremska, fugită din mijlocul bombardamentelor împreună cu sora ei mai mică. Dayana a avut un meci spectaculos, de peste 3 ore, cu românca Ana Bogdan, scor 3-6, 7-6 (7), 7-6 (7).
Intrată pe teren cu drapeul țării sale pe umăr, Dayana a fost îmbrățișată și îmbărbătată de româncă la finalul meciului, iar apoi a avut un discurs emoționant: „Îmi tremură mâinile. Am venit dintr-o țară afectată de război, unde se află familia mea. A fost foarte dificil din punct de vedere emoțional. Mi-aș fi dorit să fiu acum în țara mea, dar tatăl meu a decis să vin aici. Mă bucur că am câștigat pentru țara mea, dar sunt și foarte tristă. Inima mea este acasă și mintea mea se luptă aici, așa că e foarte dificil să mă concentrez și să îmi găsesc echilibrul. Această victorie nu înseamnă nimic, având în vedere ce se întâmplă în țara mea. Mă bucur că am putut lupta pentru țara mea. Sunt foarte mândră de ucrainenii mei.”
Ulterior, Ana Bogdan a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Am vrut să câștig pentru că asta este o competiție, dar în același timp am simțit că nu este corect. Trebuia să văd lucruri dincolo de un meci de tenis. Și vreau să spun că nu ar trebui să uităm niciodată că, înainte de orice altceva, suntem oameni, ar trebui să ne pese unul de celălalt și să fim buni unul cu celălalt. Îmi pot doar imagina prin ce trec Dayana, sora ei, familia ei și ieri a meritat să câștige. A meritat victoria, pentru ea însăși, pentru familia ei și pentru țara ei. Este un om atât de puternic la doar 21 de ani. Eu m-am îmbrăcat în alb pentru pace. Sunt pentru pace. Și vreau să înceteze tot acest coșmar. Pentru că ar trebui să trăim cu toții în pace, iubire și lumină. „
Înainte să zboare către Franța, Yastremska s-a refugiat în România, alături de alți mii de ucraineni fugiți de teama războiului. La conferința de presă dinaintea meciului cu Ana, ucraineanca a povestit și acest episod: ”A durat patru ore să ajungem la Dunăre, la frontiera cu România. Ne era frică de bombe şi să nu ne întâlnim cu tancurile ruseşti. Era o lungă coadă de maşini la frontieră şi am luat-o pe jos. Acolo ne-am luat rămas bun de la părinţi, pentru că mama a rămas în Ucraina şi ea. De cealaltă parte a frontierei ne-au aşteptat oameni buni, care ne-au dat să bem şi să mâncăm. Iar la Bucureşti am putut lua avionul spre Lyon.”
Cronici de film, muzici, tenis și viață 