De ce tac WTA, ATP și ITF? Jucătoarele ucrainene de tenis cer răspunsuri

Jucătoarele ucrainene de tenis iau atitudine față de lipsa de reacție a Asociaţiei jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) după invadarea Ucrainei de către Rusia. Marta Kostyuk şi Lesia Ţurenko și-au exprimat poziția în mesaje postate pe rețelele de socializare – au postat, de fapt, același mesaj – , în timp ce jucătoarea numărul 1 a Ucrainei, Elina Svitolina, cap de serie 1 la turneul de la Monterrey, a refuzat să joace în primul tur, împotriva rusoaice Ana Potapova, invocând aceeași lipsă de reacție a WTA.

”Noi, jucătoarele ucrainene dorim să ne exprimăm marea surpriză şi decepţie faţă de lipsa de reacţie în situaţia din ţara noastră”, au scris Lesia și Marta pe rețelele sociale. ”Este cu atât mai ciudat cu cât în cazuri anterioare de nedreptate socială şi hărţuire sexuală, răspunsul WTA a fost rapid şi curajos”, au continuat sportivele, făcând referire la cazul chinezoaicei Shuai Peng, dată dispărută în noiembrie, după ce a făcut acuzaţii de hărţuire sexuală la adresa unui fost înalt demnitar. Situația ei a mobilizat rapid organizatorii circuitului profesionist feminin și întreaga comunitate a tenisului.

Elina Svitolina, 15 WTA, a anunţat că nu va juca în  meciul din prima rundă a turneului WTA 250 de la Monterrey (Mexic), contra rusoaicei Anastasia Potapova, dacă organizaţiile care conduc tenisul mondial vor urma recomandările făcute de Comitetul Internaţional Olimpic. Comitetul Executiv al CIO a decis ca steagurile Rusiei şi Belarus să nu fie desfăşurate la evenimentele sportive internaţionale după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Luni, CIO a mers chiar mai departe şi a recomandat federaţiilor sportive internaţionale să excludă sportivii şi oficialii din Rusia şi Belarus de la competiţiile sportive. Svitolina şi-a anunţat însă decizia înainte de acest anunț.

”Situația curență cere o poziție clară din partea ATP, WTA şi ITF. Noi, sportivii ucraineni, le cerem să urmeze recomandările CIO de a accepta sportivii ruşi sau belaruşi doar ca sportivi neutri, fără a afişa simbolurile lor naţionale, culori, steaguri sau imnuri”, a scris Svitolina.

”În consecinţă, vreau să anunţ că nu voi juca marți la Monterrey, şi nici alt meci contra unor jucătoare ruse sau belaruse până când organizaţiile noastre nu vor lua aceste decizii necesare”, a anunțat sportiva.

Elina a postat pe rețelele de socializare și o scrisoare emoționantă către țara sa natală.

Și alte jucătoare și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina. Daria Saville, fostă Gavrilova, jucătoare rusă care a reprezentat această țară până în 2015, când a emigrat în Australia, a scris că va purta culorile steagului ucrainean la turnee, ideea imediat îmbrățișată de franțuzoaica Alizee Cornet, care a anunțat că va face acest lucru chiar la turneul de la Lyon din această săptămână.

În fotbal, au fost luate deja decizii drastice. Astfel, Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) şi Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA) au anunţat, luni seara, într-un comunicat comun, suspendarea cluburilor şi echipelor naţionale din Rusia din competiţiile internaţionale ”până la noi ordine”.

În urma acestei hotărâri a celor două foruri, naționala Rusiei nu va mai putea juca luna viitoare meciurile din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial, iar echipa feminină a fost interzisă de la Campionatul European din această vară.

Spartak Moscova a fost, de asemenea, exclusă din Europa League, în timp ce UEFA și-a încheiat contractul de sponsorizare cu gigantul energetic rus Gazprom.

„Fotbalul este pe deplin unit și în deplină solidaritate cu toți oamenii afectați din Ucraina”, au declarat FIFA și UEFA într-o declarație comună.

De ce tac WTA, ATP și ITF? Este un mister la care vom primi poate răspuns în zilele ce urmează.

Lasă un comentariu