Coșmarul Ostapenko revine

Simona Halep a retrăit în semifinale la Dubai senzația de neputință din finala Roland Garros 2017, cea mai grea înfrângere din cariera ei, după cum avea să mărturisească ulterior. Ca și atunci, Jelena Ostapenko a fost ultra-agresivă și unplayable, mai ales în a doua parte a meciului. Probabil Simo i-ar fi putut face mai bine față dacă îi intra serviciul și dacă i-ar fi mers mai bine lucrurile care depindeau de ea. Poate nu câștiga meciul, dar ar fi pierdut cu un scor mai puțin usturător.

Simona Halep și Jelena Ostapenko. Foto: http://www.j48tennis.net/

Simona „a fugit” cu setul 1, câștigat la 2, și în care letona a făcut nu mai puțin de 20 erori neforțate.

Ostapenko a reușit break-ul în setul secund și s-a desprins la 3-0, dar românca a revenit și părea la un moment dat că ar putea să încheie socotelile în minimum de seturi. S-a mers cu serviciul, iar jucătoarea noastră a salvat mingi de set la 6-5 pentru letonă, trimițând setul în tiebreak.

Din acel moment, totul a părut că prăbușește pentru Simona, care, pur și simplu, a ieșit din meci. Cu un serviciu care nu a mai ascultat-o deloc (a încheiat meciul cu 8 duble greșeli), fostul lider mondial a pierdut tiebreak-ul, neverosimil, la zero. Coșmarul s-a prelungit în decisiv, când Ostapenko, total intrată în zona ei din care prinde toate liniile, a câștigat toate ghemurile unul după altul, sufocând-o pe Simona cu lovituri agresive și puncte câștigătoare.

Jelena Ostapenko. Foto: http://www.j48tennis.net/

Ostapenko nu i-a dat ritm româncei și a atacat rapid, i-a luat din viteza de reacție, după cum avea să declare la conferința de presă. Iar când îi intră loviturile, letona devine un agresor care a prins victima în plasă și o bombardează din toate direcțiile, nu îi dă timp să respire, să se regrupeze, să reacționeze. Devine unplayable. Cu acest stil de joc a eliminat patru câștigătoare de Grand Slam la rând la acest turneu, pentru că înaintea Simonei i-au căzut victime Sofia Kenin, Iga Swiatek și veterana Petra Kvitova.

Statistica spune și ea, sec, povestea meciului. Letona a încheiat cu nu mai puțin de 49 erori neforțate, dintre care 20 doar în primul set. În ultimele două seturi a avut 29 de erori neforțate și 27 lovituri direct câștigătoare, în timp ce sportiva noastră a avut în tot meciul doar 8 lovituri câștigătoare și a comis 20 de erori neforțate.

6-2, 6-7, 6-0, un scor dureros pentru Simona, dar și o lecție din care campioana noastră va învăța multe, cu siguranță. La următorul meci cu letona, ea va ști mult mai bine ce are de făcut. Așa cum ne arată experiențele anterioare, nu au fost multe situațiile în care dubla campioană de Mare Șlem a fost învinsă de două ori la rând de aceeași jucătoare. Ne amintim că și după înfrângerea dureroasă din finala Roland Garros 2017, Simo își lua revanșa în toamna aceluiași an, la Beijing, iar victoria avea să aibă o semnificație aparte în cariera româncei: devenea în premieră lider mondial.

Simona Halep. Foto: http://www.j48tennis.net/

Înfrângerea de acum e semnificativă prin prisma scorului și a faptului că Simona a părut scoasă, pur și simplu, din joc, de la un moment încolo.

Privind însă imaginea de ansamblu, o semifinală la Dubai nu e deloc un rezultat rău. Îmbucurătoare este și forma fizică a Simonei, precum și nivelul de joc arătat în cele trei meciuri jucate în turneu. Sunt semne bune, mai cu seamă într-o perioadă în care cel mai important pentru Simo (și pentru noi) este ca ea să fie sănătoasă și să poată juca.

Urmează Doha, turneu 1000, unde Simona va ajunge din nou fără să fie cap de serie, ceea ce înseamnă că poate avea adversare mai dificile încă din primele tururi. Dar, după ce a obținut tot ce se putea obține în tenis (titluri de Grand Slam, locul 1 mondial, 23 de turnee WTA câștigate) sportiva noastră joacă pentru plăcerea tenisului, iar tot ce vine de acum încolo este un bonus, după cum a declarat campioana în nenumărate rânduri. Așadar, să ne bucurăm de tenisul ei și de faptul că îi suntem contemporani, pentru că nu știm dacă în timpul vieții noastre, în România, vom mai avea parte de o performanță similară în tenis sau în orice alt sport.

Lasă un comentariu